"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

16 + fifteen =

eight + six =

Olimpicul român de la Oxford considerat unul dintre cei mai buni matematicieni. „Mă ajută mai mult să fiu acolo decât în ţară“. Botoşăneanul Cezar Trişcă Vicol, unul dintre puţinii elevi români care au ajuns studenţi la Oxford, are un palmares de invidiat la olimpiadele şcolare şi este unul dintre cei mai talentaţi tineri matematicieni din ţară.

Universitatea Oxford este una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din lume. Numai la secţiunea Computer Science, una dintre cele mai vânate specializări ale universităţii britanice, în cadrul Colegiului Christ Church, sunt doar 33 de locuri pentru candidaţi din întreaga lume. Din Europa reuşesc să intre numai 7%. Adică, în medie, doar doi candidaţi pe an, scrie adevarul.ro.

Anul acesta, printre cei doi se numără şi un român. Se numeşte Cezar Trişcă Vicol, are 18 ani şi este originar din Botoşani. Reuşita lui Cezar nu este o surpriză, şi asta în condiţiile în care de la numai 11 ani are un palmares de invidiat, fiind un olimpic cu numeroase premii la nivel naţional şi internaţional, la nu mai puţin de trei materii diferite. „La el a fost vorba de pasiune. De aceea nu a fost greu, pentru că matematica, informatica, fizica le făcea cu drag, ca pe nişte hobby-uri, nu a existat o presiune, încrâncenare“, spune Daniela Trişcă Vicol, mama olimpicului.

Născut şi crescut într-o familie de matematicieni

Cezar s-a născut la Botoşani, într-un cartier de lângă stadionul Municipal, dintr-o familie de matematicieni cunoscuţi cel puţin pe plan local. Tatăl său, Teodor Trişcă Vicol, predă matematica la un liceu de elită, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, o adevărată fabrică de olimpici. Mama lui, Daniela, este tot profesor de matematică, la o şcoală gimnazială de top din Botoşani. Părinţii spun că Cezar s-a născut cu această înclinaţie pentru ştiinţele exacte. „Eu zic că gena este esenţială pentru a face performanţă. Evident, calităţile native trebuie dublate de multă muncă“, spune Daniela Vicol Trişcă.

Modelul lui Cezar a fost mereu tatăl său. El a fost cel care l-a iniţiat în lumea matematicii. Totul a început din curiozitatea copilului care a vrut să vadă ce lucrează tatăl său. Apoi a urmat descoperirea magiei care guvernează lumea cifrelor. „Tata m-a ajutat cel mai mult. Am fost curios să văd ce lucrează, ce face. El mi-a oferit bazele. Cred că cel mai mult m-a ajutat calmul său, rădarea, libertatea pe care mi-o oferea când trebuia să gândesc, să găsesc singur greşeala dintr-un proces de rezolvare“, spune Cezar Trişcă Vicol.

Practic, întreaga familie s-a dedicat performanţei în acest domeniu: şi sora mai mare a lui Cezar, Adelina, a fost olimpică la matematică. Cezar este singurul, însă, care a ales să folosească ştiinţa matematică pentru a ajunge la informatică. „Sunt conştient că fără să stăpânesc matematicile nu aş fi reuşit să aprofundez subtilităţile celorlalte ştiinţe exacte către care m-am îndreptat ulterior, în special informatica“, spune Cezar.

Un drum al performanţei în ştiinţele exacte

La scurt timp după ce a descoperit matematica, mai ales împreună cu tatăl său, Cezar şi-a dat seama că este înnebunit după lucrul cu cifrele, cu raţionamentele şi deducţiile matematice. „Deja era vorba de pasiune. Îmi plăcea ce simt când încep o problemă şi efectiv pierdeam noţiunea timpului încercând să-i găsesc soluţia. Mă acapara. Iar când găseam soluţia, era o satisfacţie greu de exprimat. Toate astea mă făceau să mă simt bine, nu am simţit niciodată presiune, dificultate sau ceva de genul acesta“, spune Cezar.

Din clasa a V-a, a luat parte la tot felul de concursuri şi olimpiade. Prima medalie importantă a primit-o în 2013, la Olimpiada Naţională de Matematică. În următorii 7 ani, Cezar Trişcă Vicol a fost recompensat cu 23 de medalii şi premii la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale, cele mai multe la matematică şi informatică, şi trei medalii la fizică. Cele mai importante au fost cele de argint primite la Internaţional Autumn Tournament in Informatics 2019 şi Romanian Master of Informatics 2019. Totodată, Cezar a câştigat şi medalia de aur la Olimpiada Naţională de Informatică, în 2019.

De la matematică la informatică

Cezar Trişcă Vicol a început cu matematica, dar, după ce a devenit tot mai bun, a trecut la fizică. „M-am îndrăgostit de fizică prin gimnaziu şi mi-am dorit să învăţ cât mai mult. Aşa am ajuns şi aici la olimpiadă. Performanţa, zic eu, este un rezultat în primul rând, al pasiunii, pentru că trebuie să-ţi placă, pentru a aprofunda, şi în al doilea rând, al muncii, care vine ca o consecinţă firească a pasiunii – munceşti fiindcă îţi place ce faci“, spune Cezar. Cel mai bun rezultat al său la fizică a fost o medalie de argint, în 2015, la Olimpiada Naţională de Fizică.

După fizică, a urmat pasiunea pentru informatică. O vreme, spune olimpicul, fizica, matematica şi informatica au coabitat, dar mai apoi Cezar a decis că informatica este de fapt adevărat sa vocaţie „Am simţit că informatica e cea mai potrivită pentru mine. Când am descoperit informatica, mi-am dat seama că-mi place mai mult decât matematica. Mi-am dat seama că este foarte potrivită pentru modul meu de gândire. Este asemănătoare cu logica din capul meu. Oricum, repet, fără matematici nu aş fi reuşit să fac performanţă în domeniul informaticii“. Având la activ medaliile de argint obţinute, dar şi o participare în lotul olimpic restrâns de informatică al României, Cezar Trişcă Vicol a ajuns una dintre tinerele speranţe ale României în domeniul informaticii.

„Totul a fost facut fără încrâncenare“

Aparent, copilăria lui Cezar a fost sacrificată pe altarul olimpiadelor şcolare. În realitate, spune olimpicul, nici vorbă de aşa ceva. Nu s-a simţit niciodată presat şi a avut mereu timp pentru toate lucrurile specifice unui copil obişnuit. Ba chiar mărturiseşte că este pasionat de jocuri pe calculator, de înot şi de plimbări cu prietenii. A practicat şi karate, şah, tenis. „Nu m-am simţit niciodată presat de timp. Am timp şi de prieteni, şi de hobby-uri. De orice. Îmi place să mă joc pe calculator, în special jocuri de strategie, îmi place să merg la înot, să mă plimb cu prietenii, să mă uit la filme. Am, într-adevăr, şi perioade pline, când trebuie să mă pregătesc pentru concursuri, când sunt nevoit să lucrez şi 12 ore pe zi“, mărturiseşte Cezar.

Olimpicul mai spune că familia a fost esenţială pentru dezvoltarea lui. „Părinţii au jucat un rol foarte important în viaţa mea, pentru că întotdeauna m-au încurajat să fac lucruri noi. A fost foarte important că mi-au oferit încredere şi că m-au învăţat să-mi pun întrebări. Mi-au dat spaţiu, fără presiuni sufocante şi absurde. Mai degrabă, mi-au cultivat voinţa“, spune Cezar. Mama acestuia spune că şcoala şi performanţa a fost făcută fără presiuni şi cu o deosebită grijă pentru timpul liber. „Totul a fost făcut fără încrâncenare. A avut libertatea să decidă. Am încercat, subtil, să-l facem să se dezvolte pe toate planurile“, spune Daniela Trişcă Vicol.

„Mă ajută mult mai mult să fiu acolo decât în ţară“

Cezar a avut şi libertatea de a alege ce va face mai departe. S-a gândit şi a ales Oxfordul. „De un an mă tot gândesc la asta. Nu ştiam dacă să merg în ţară sau în afară. Îmi plăcea Marea Britanie, mă atrăgea ideea de a fi student la Oxford. A fost şi o provocare, să văd dacă pot intra la Oxford“, spune Cezar. Iar acum, după ce a aflat mai multe, e aproape convins că poate studia doar în străinătate. „Calitatea educaţiei este mult mai ridicată acolo. Universităţile de top din Anglia au o modalitate de învăţare diferită de cele din ţară. Au grijă de studenţi şi se asigură că-şi ating potenţialul, oferindu-le atenţia de care au nevoie. Seminariile sunt înlocuite de ore cu profesori numiţi tutori. Pur şi simplu, pare un sistem privat de meditaţii. Dimineaţa mergi la cursuri, iar după-masă, la fiecare doi studenţi există câte un tutore pentru fiecare materie“, explică Cezar Trişcă Vicol.

Pentru a ajunge la Oxford, botoşăneanul a trebuit să treacă de un interviu susţinut la finele anului trecut. „A fost un interviu strict academic, doar probleme de informatică şi matematică. Am fost destul de degajat. Luau în calcul şi capacitatea de a putea argumenta, dar şi modul de a comunica“, spune botoşăneanul. Rezultatele finale au fost afişate în luna ianuarie. Practic, Cezar este student la Oxford şi aşteaptă doar să dea Bacalaureatul în această vară. Încă nu ştie ce vrea să facă după terminarea studiilor. Ia în calcul şi revenirea în România, dar nu în mod obligatoriu. „Mă voi duce unde am cele mai bune oferte pentru carieră şi unde mă pot dezvolta mai bine. Nu este exclusă întoarcerea în ţară“, spune tânărul olimpic.

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.