Rugăciune 18 ianuarie – Biserica Ortodoxă cinstește azi doi mari sfinți, pe Sf. Ierarh Atanasie și Chiril.
La moartea Sfântului Chiril a stat lângă el însăși Doamna și Stăpâna Născătoare de Dumnezeu și a cercetat pe robul său cu sârguință; căci și el, în viața sa, a slujit ei cu credință și mult s-a nevoit, de trei ori fericitul, pentru cinstea ei.
Rugăciune 18 ianuarie – Rugăciunea de mai jos are puterea de a vindeca suflete și a le curăța de păcate.
Iată mai jos și textul rugăciunii care se citește doar azi, 18 ianuarie. Doamne Ajută!
De la Dumnezeu primind harul cel dătător de lumină, Sfinte Părinte Chiril și luminător strălucit arătându-te, raze cuvântătoare strălucește nouă, prin pomenirea ta, ca după vrednicie să te lăudăm.
Umplutu-te-ai de marea Lumină a Duhului, Înțelepte Chiril, ca un păzitor al poruncilor lui Hristos; și curățindu-te de patimi, te-ai făcut locaș adevărat al Preasfintei Treimi, Celei mai presus de toate.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Ca un plin de râvnă și de îndrăzneală, Mărite Ierarhe Chiril, toate bârfelile cele potrivnice lui Dumnezeu ale ereziilor cele nelegiuite le-ai dat fără de greșeală pe față, apărând dreapta credință.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel dintâi dintre oameni care a călcat porunca Ziditorului amăgindu-se, a fost scos afară din desfătare; iar tu, născând pe Izbăvitorul, iarăși l-ai chemat, Maică Fecioară pe cel cumplit căzut.
Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părțile, trecând poporul marea pedestru și lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Uită-te cu milostivire de sus spre noi, cântăreții tăi, pururea mărite părinte; poporului celui de cruce purtător biruință dând și înălțând cu rugăciunile tale fruntea ortodocșilor și luminând pe cei ce măresc pomenirea ta. (din Canonul Sfântului Chiril ce se citește la Utrenie)
Sfinte Ierarhe Chiril, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Amin!