"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

8 + eleven =

13 + 16 =

Calendar ortodox, duminică, 5 ianuarie – Este sărbătoare mare, duminică, pe data de 5 ianuarie. În fiecare an, la această dată, creştinii prăznuiesc Ajunul Botezului Domnului. Totodată, în această zi sunt sărbătoriţi şi Sfinţii Teopempt, Teona şi Cuvioasa Sinclitichia.

loading...

Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai importante zile din an, în care, de altfel, se ţine post tocmai pentru ca a doua zi, creştinii să poată primi cu credinţă Agheasma Mare.

Tot în această zi este prăznuit şi Sfântul Mucenic Teotempt. Acesta a fost un om foarte credincios şi nu s-a sfiit să mărturisească credinţa în Dumnezeu Tatăl, în Iisus Hristos şi în Duhul Sfânt. Sfântul Mucenic Teotempt a pătimit pentru credinţa, sa, el fiind aruncat într-un cuptor de foc, iar mai apoi i-a fost scos un ochi şi i s-a dat otravă.

Pentru că credinţa sa a fost una extrem de puternică, Sfântul Mucenic Teotempt a fost salvat. În cele din urmă, Sfântul Mucenic Teotempt a avut parte de moarte mucenicească, pentru că i-a fost tăiat capul.

Calendar ortodox, duminică, 5 ianuarie – Rugăciunea puternică pe care este bine să o spui în Ajun de Bobotează

”Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule născut din Tatăl mai înainte de toti vecii, Lumină din Lumină, care luminezi toate, care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră.

Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam şi Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel. Tu ai luminat şi ai îndumnezeit firea noastră şi Dumnezeiescul Tău Părinte Ti-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai implinit voia Lui şi ca un om ai primit păcatele şi prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuţi ai grăit:

Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăsi să-L primesc’ şi, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului.

Amin”.

loading...
loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.