"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

five × one =

20 − seven =

Nicio cerere nu e mai repede auzită cum e rugăciunea prin care omul cere ierta­rea greşelilor şi putere şi ajutor pentru îndreptarea lor; ea îm­piedică uşor pedepsirea lor, chiar dacă e vorba de greşeli des­tul de grave.

Rugăciunea Sfântului proroc Naum, este una din rugăciunile de mare ajutor în acest sens ( iertare păcate, greșeli)

Iată mai jos și textul rugăciunii:

”Sfinte proroc Naum, cu Împărtăşirea Făcătoru­lui de viaţă şi Dumneze­iescului Duh te-ai făcut prealu­minat la suflet. Pentru aceasta, din insuflare Dumnezeiască, ai fost pus a vesti de mai înainte tuturor, în chip lămurit, cele ce aveau să vină, de Dumnezeu insuflate.

Viaţă curată şi fără de pri­hană petrecând, te-ai învred­nicit de lucrarea şi de lumi­narea Sfântului Duh, Preacin­stite Prorocule Naum. Să lăudăm, credincioşii, pe cel care a fost casă a Dum­nezeiescului har; pe cel care s-a făcut vas curat al arătării lui Dumnezeu, celei mai presus de minte.

Pe tine, fericite, te aducem rugător către Dumnezeu pen­tru lume; roagă-te cu stăruinţă, folosindu-te de îndrăzneala prorocească, să se dea credincioşilor cu bună cuviinţă izbăvire şi iertare de greşeli,

Acum și purururea, și-n vecii vecilor,

Amin!”

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.