Bucuria cea mai mare, slava, cinstea, precum si bogatia cea mai de pret pe care o poate avea un cuplu este de a avea dragoste unul pentru celalalt. Mai bine este sa fiti saraci si sa aveti dragoste, decat sa aveti bogatii si sa va lipseasca dragostea. Daca aveti dragoste, Il aveti pe Dumnezeu, si, daca Il aveti pe Dumnezeu nu mai aveti nevoie de nimic altceva, aveti tot ceea ce va trebuie.
Vor urma zile negre si vremuri grele. Generatia de acum, careia ii apartinem si noi, este o generatie pervertita (stricata). E nevoie de multa atentie, de rugaciune continua, de credinta adanca si de dragoste deplina ca sa ne mantuim in vremurile acestea tulburi, scrie ganduridinierusalim.com.
Pocainta, nu doar ca da iertare de pacate celui ce a gresit, dar chiar il transforma din pacatos, intr-o clipa, intr-un om drept, din potrivnic, prieten si casnic al Lui Dumnezeu.Ori de cate ori pacatuim, trebuie sa facem pocainta adevarata pentru a primi iertare de la Dumnezeu.
Toata omenirea traieste intr-o mare confuzie si neoranduiala. Pe zi ce trece, se scufu-nda tot mai mult in intuneric si abis. Se scufu-nda tot mai mult in intuneric si este tot mai debusolata. Unde o sa ajunga, oare? Acolo unde au ajuns toti pacatosii si toti cei care au incalcat poruncile Lui Dumnezeu. Generatia aceasta de acum este vicleana si fatarnica, iar celor vicleni Domnul le trimite pedepse pe masura, pentru a se pocai…
Toate mijloacele de indreptare pe care Pronia Dumnezeiasca le foloseste (razboaie, foamete, epidemii, cutremure, revarsari de ape) pentru indreptarea, pocainta si intoarcerea oamenilor de pe drumul pacatului si al pieirii, pe drumul virtutii si al mantuirii, toate, dar absolut toate, cu foarte putine exceptii, si barbati, si femei, si laici, dar si clerici, si bogati, dar si saraci, si mari, dar si mici, pe toate le dispretuiesc, si, precum caii cei naravasi, galopand, alearga in calea pierzaniei. Prefera pacatul in locul virtutii, pe diavol in locul Lui Hristos, pedeapsa vesnica in locul Imparatiei Vesnice in ceruri… Aceasta stare de plans se datoreaza, in principal, lipsei virtutilor si a dragostei celei adevarate. Pacatul, cel atat de mult urat de Dumnezeu, pe toate le darama, pe toate le face sa dispara, pe toate le surpa.
Astazi, oamenii nu se mai sfintesc pentru ca nu doresc, nu se silesc pe ei insisi spre tot lucrul bun, nu mai iubesc pe Dumnezeu si cele ceresti, si nu pazesc poruncile Lui… Cauza tuturor acestor lucruri se gaseste in noi insine. Provine din dorintele noastre desarte, din nepasarea noastra, din putina credinta in Dumnezeu si in cele ceresti, din importanta pe care noi o acordam celor materiale si celor lumesti…
Membrii acestei generatii pervertite si viclene nu mai sunt fiii Lui Dumnezeu, ci, prin pacatele si prin lipsa lor de pocainta, s-au facut fii ai diavolului.
Neamul nostru, pentru ca sa se ridice, trebuie, mai intai, sa renasca m0ral, sa inceteze stricarea si paralizia m0ravurilor, sa inceteze necuviinta si faptele pacatoase, sa inceteze nedreptatea, lacomia, impietatea si blasfemia. Deschideti si cititi in Istoria Bisericii, si veti vedea ca, inca de la Facerea lumii, fiecare fapta de neascultare si de incalcare a poruncii Lui Dumnezeu a primit pedeapsa cuvenita.
Egoismul si mandria constituie cauza tuturor pacatelor, a tuturor relelor, a tuturor ereziilor, a dezastrelor naturale, a suferintei din lume, si, dintre toate relele si nenorocirile, cea mai mare o reprezinta indepartarea harului Lui Dumnezeu de la noi.
Cultura si stiinta, lipsite de m0rala, de evlavie si de virtute, sunt inutile si chiar vatamatoare. Atunci, insa, cand sunt completate de evlavie si de virtute, atunci dau roade bogate.
Si Biserica, dar si societatea, si cei ce le conduc, in zilele noastre dorm somnul greu al nepasarii si al trandaviei, si, daca ei insisi nu se trezesc, si nu trezesc clerul si poporul la pocainta adanca, la lucrarea poruncilor Lui Dumnezeu, a virtutilor si a lucrurilor celor bune, vor da seama la Judecata si isi vor primi pedeapsa.
Doua lucruri vor opri lumea din drumul catre rau si pierzanie, iar acestea sunt pocainta si mania Lui Dumnezeu. Din moment ce pocainta adevarata nu exista, ramane mania Lui Dumnezeu si milostivirea Lui pentru noi.
Doar cand se vor pocai, asemenea ninivitenilor, oamenii vor scapa de mania Lui Dumnezeu. Vai de pacatosul care nu se va pocai!
Fara Sfanta Taina a Marturisirii si a Pocaintei, foarte putini se vor mantui. Viata noastra intreaga este timp binevenit pentru pocainta si mantuire. Binecuvantat si fericit este cel ce va muri pocait.
Daca ne vom cerceta pe noi insine, cu grija si discernamant, vom constata ca suntem lipsiti de foarte multe – nu si de pacate – ca suntem iubitori de noi insine, de slava desarta, de a placea oamenilor, de mandrie. Ne lipseste pocainta adevarata, de aceea nici nu putem ierta greselile ,,gresitilor nostri”. Daca am avea credinta fierbinte, dragoste curata si pocainta adevarata, niciodata nu am pacatui.
Oamenii acestei generatii, daca se vor pocai, se vor mantui. Daca nu, vor fi pierduti. Domnul sa ne dea pocainta adevarata ca sa ne mantuim din suferintele trecatoare de aici, dar, mai ales, de cele viitoare.
Sa ne revenim, sa ne ridicam si sa ne intoarcem catre preabunul Dumnezeu, de care ne-a indepartat putina noastra credinta, nepasarea, trandavia si multele noastre pacate. Sa ne tanguim si sa ne pocaim pentru pacatele noastre.
Viata se scurge cu repeziciune. Cum au trecut 97 de ani, nici nu-mi dau seama. Intreaga viata se scurge intr-o ora, parca. Viata vesnica nu se compara cu viata aceasta care, la un moment dat se termina.Viata vesnica este vesnica. Acolo nu mai este durere, nu mai sunt nici boli, nici ispite, nici intristari, nici noapte, nici iarna, nici dogoarea soarelui, nici vreun alt rau. Acolo, in Imparatia Lui Dumnezeu, toate sunt pline de bucurie, toate sunt ceresti, toate vesnice…Acolo nu mai exista nici un rau, ci doar cele bune. Fie ca Domnul sa ne invredniceasca de toate acestea.
Sa ne ingrijim mai intai de a ne curata si vindeca sufletele, si nimic nu ne va desparti de dragostea lui Hristos. Hristos nu va lasa de izbeliste Biserica Sa, dar, si noi, sa facem ceea ce putem face. Fericiti vor fi aceia care vor ramane pana in ceasul plecarii credinciosi Bisericii Lui Hristos.
Asa cum, odinioara, in timpul lui Noe, potopul a scufu-ndat pamantul si a inecat tot neamul omenesc, in afara dreptului Noe, a familiei sale si a dobitoacelor ce se gaseau in chivot, la fel si acum, potopul pacatului, al decaderii m0rale, al depravarii, al necredintei, al lipsei de evlavie, ameninta sa-i atraga pe toti si sa-i scufu-nde in abisul iadului. Vor fi salvati doar cei care vor alerga la ,,Chivotul cel Duhovnicesc”, care este Biserica. Sfantul Chiril ne spune:,,Toti cei care se indeparteaza de Biserica si de Sfintele Taine, se fac potrivnici Lui Dumnezeu si prieteni ai diavolului. Cine se gaseste in Biserica, nu se va pierde”.
,,Am primit puterea (posibilitatea) de a deveni fii ai Lui Dumnezeu – spune Sfantul Ioan Damaschin – insa, nu vom deveni, atata timp cat nu ne vom curata de patimi si nu ne vom invesmanta in mantia virtutii”.
Oamenii acestia fatarnici de astazi au devenit indiferenti, s-au intunecat la suflet, au orbit, au asurzit, si-au pierdut mintile, s-au facut precum ,,idolii neamurilor”.
Vai de lumea aceasta, caci s-a intinat pamantul de rautatile si pacatele celor ce traiesc in ea. Domnul sa ne acopere si sa ne apere de viclesugurile acestor vremuri viclene, si sa ne invredniceasca pe toti, prin pocainta adevarata si prin marturisirea pacatelor, de Imparatia Sa cea Vesnica.
Iata, ma gasesc in fata plecarii. Voi, insa, cei care veti ramane mai departe in urma mea, in aceasta lume vicleana, sa stiti ca se vor intampla foarte multe rele, dezastre, suferinta, daca oamenii nu se vor pocai.
Fa ceea ce poti face, ca toti sa afle si sa se pocaiasca, dar neamul acesta viclean, pervertit si desfranat, ochi are si nu vede, urechi are si nu aude. Ii ajunge mania Lui Dumnezeu, iar pocainta tot nu exista. Pacatul i-a orbit si nu mai cer ajutorul Lui Dumnezeu. Prin predica trebuie propovaduit adevarul si pocainta! Doar pocainta adevarata si rugaciunea fierbinte catre Dumnezeu, catre Maica Domnului si catre toti Sfintii ne va mantui de dreapta manie a Lui Dumnezeu…
Intoarcerea noastra la Hristos este colacul de salvare pentru acest neam care se primejduieste. O singura speranta ne ramane, daca vrem sa ne salvam din acest pericol, iar tara noastra sa dainuiasca: pocainta.
***
Parintele Filótheos avea inima miloasa, era ca o mama iubitoare. Asa precum cerbii alearga la izvoarele limpezi pentru a se adapa, tot asa alergau si crestinii la parintele lor cel milostiv.
Parintele Filótheos avea blandetea lui David, bunatatea ingerului, rabdarea lui Iov, iubirea de straini si milostenia lui Avraam. El spunea:,,Doamne, de vreme ce nu m-ai gasit drept pentru a primi mucenicia, invredniceste-ma sa primesc mucenicia constiintei si a suferintei. Binecuvanta-voi pe Domnul in toata vremea”.
***
Intr-un text de-al lui, Parintele Filótheos scrie: ,,Mare lucru este ca port numele de Crestin, mai mare este ca am devenit monah cu numele Filótheos (Filótheos= care iubeste pe Dumnezeu), dar, si mai mare este ca m-a invrednicit Dumnezeu de a deveni preot. Invredniceste-ma, Doamne, ca nu doar cu numele, ci si cu lucrul, cu cuvantul, in mod real, sa fiu demn de numele de crestin, de monah si preot, si prieten al tau, Filótheos”. Viata se scurge. Am 97 de ani si, cand au trecut atatia ani, nu pot sa-mi dau seama. Ca o singura zi. Viata vesnica este vesnica. Sa avem grija de a ne vindeca sufletul, mai intai, si nimic sa nu ne desparta de dragostea Lui Hristos. El nu va lasa de izbeliste Biserica Sa, dar, si noi ceea ce putem face, sa facem. Si fericiti aceia care vor ramane statornici in Credinta si Marturisirea Ortodoxa.
Indemnul meu cel de pe urma este: Sa aveti pace, dragoste deplina pentru Dumnezeu si pentru semeni, si va las in grija Lui Dumnezeu si sub acoperamantul Maicii Domnului, a Sfintilor Ingeri si a tuturor Sfintilor.
Gheronda Filótheos Zervákos pemptousia.ro