"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

8 + eight =

three × 5 =

Am citit cateva confesiuni publicate de dumneavoastra si mi-am facut curaj sa va scriu si povestea mea. O spun nu ca sa fiu judecata, comentata sau luata in ras… o scriu ca sa stiti ca viata se poate razbuna cum nici nu ganditi.

Am trecut demult de prima tinerete. Revolutia m-a gasit la catedra, predam economie intr-un liceu de profil, imbracata in fuste conice stramte si jachete tip chanel pe care le comandam la o croitorie de pe Lipscani. Eram un profesor rece dar corect, nu glumeam doar ca sa mai treaca timpul si nu lasam sa se termine anul pana nu ma asiguram ca toti elevii au inteles ce le-am predat. Multi dintre ei au ajuns departe, scrie unica.ro.

Am avut mereu un anume fel de a privi lucrurile, pragmatic, matematic, logic. La revolutie nu eram maritata dar aveam o relatie cu un coleg, profesor de latina. In sinea mea il consideram inferior, cum sa predai o limba inexistenta?

Pentru ce?

Cui ii trebuie?

Diferentele dintre noi s-au vazut si mai abitir in anii de liberatate absoluta care au urmat. Oamenii nu mai aveam repere, totul in jur se modifica, dar eu, cu tenacitate si orientata spre cariera, am ajuns sa predau intr-o universitate privata.

Am mostenit apartamentul bunicilor, apoi al parintilor si m-am mutat intr-o casa dintr-un vechi cartier bucuresean, Cotroceni.

Totul cat mai practic, in linii simple, fara complicatii gen gradina, flori de udat, caine de ingrijit, pisica de mangaiat. Viata se iroseste cu amanunte de genul acesta… Periodic aveam studenti la meditatii deci banii nu mai erau demult o problema. Ce ma deranja era partenerul de viata, pe atunci tatal divortat al unui fost elev, caruia nu-i intelegeam si nu-i impartaseam pasiunea pentru calatorii. Noi, oamenii, suntem diferiti, din fericire.

Aceste diferente ne atrag, chipurile. Eu am cautat mereu un om asemeni mie. Fara sa creez o telenovela dintr-o poveste de iubire, fara drame, lacrimi, rugaminti, declaratii siropoase. Asa m-am pomenit dintotdeauna, asa m-am format ca om, mai rezervata.

Anii care au urmat mi-au scos in cale diversi barbati, dar asa cum se spune din batrani, dupa o varsta vezi mai degraba defectele decat calitatile si le multiplici la nesfarsit. Are chelie, are dintii neingrijiti, are copii deci plateste pensie alimentara, e mai scund, nu are job stabil, asculta muzica imposibila, se uita la Antena 1, soarbe cafeaua, fumeaza.

Si tot asa… Acum sunt singura si-mi crosetez amintirile. Am fost o femeie puternica dornica sa arat tuturor de ce sunt in stare. Ca pot face lucrurile sa functioneze si fara ajutorul cuiva. Le-am oferit celor din jur aceasta lectie a increderii de sine la cele mai inalte cote, desi multi dintre ei acum au nepoti si familii. Eu si astazi, asa subrezita de vreme sunt pe dinauntru cat un munte de puternica, dar intr-o casa goala.

Corpul nu ma mai ajuta nici sa urc scarile pana in dormitor. Adorm pe fotoliu, de multe ori si numar ciucurii de la covorul persan… Probabil ca am gresit, dar nu m-a invatat nimeni sa fiu altfel. Niciun barbat nu a avut rabdare sa-mi explice cat de mult gresesc.

Ma iubeau, apoi se evaporau speriati de tenacitatea caracterului meu. Undeva, candva, cumva in trecutul meu cel mai indepartat s-a produs un eveniment care m-a transformat in adultul rece si intolerant. Dar cine mai stie ce mi s-a intamplat….

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.