"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

În România anului 2019, un copil de şapte ani din Paşcani moare de varicelă. Un caz revoltător care arată incompetenţa celor de care depinde viaţa unui om. O dramă a unei familii îngenuncheate de un sistem sanitar bolnav cronic, fără şanse de vindecare.

În urmă cu doar două săptămâni, Ianis Iulian Mahu îşi serba ziua de naştere. Făcea şapte ani şi sufla în tort înconjurat de familie şi de toţi cei care-l iubeau. Primise în dar ceea ce îşi dorea: un căţel, ca să aibă un prieten de nădejde, numai al lui. De dar nu s-a bucurat însă decât 13 zile. La sfârşitul săptămânii trecute, băiatul s-a îmbolnăvit. I-a apărut o erupţie pe corp, iar părinţii alertaţi au mers cu el la medicul de familie, convinşi fiind că e vorba de varicelă, o boală a copilăriei.

„Sâmbătă seară s-a întâmplat. I-au apărut 2, 3 bubiţe, iar duminică au fost mai multe. Ne-am prezentat cu el la medicul de familie din Paşcani. Doctoriţa a spus că e varicelă, şi i-a dat Nurofen şi Paracetamol, sirop, pentru febră. Luni prezenta simptomele clare, nimic suspect. El era ca de obicei, vioi“, povesteşte printre lacrimi Adrian Popoaia, tatăl adoptiv al copilului, scrie fabricatinromania.info

PUBLICITATE

Şi marţi i-a fost bine lui Ianis, şi miercuri dimineaţă, doar că după ce a mâncat i s-a făcut puţin rău şi a vomitat, dar în rest nimic, povesteşte familia. „În după-amiaza zilei de joi, în decurs de o oră până am ajuns noi la spital, a început să se învineţească în zona bubiţelor. Apoi s-a învineţit şi la faţă, şi pe buze“, a spus Adrian Popoaia.

Ambulanţa: 1 km-17 minute

Alertată, familia a sunat la 112, explicând dispeceratului toate simptomele. „De la Iaşi ni s-a spus că vine Paşcaniul, pentru că nu e urgenţă. Ambulanţa a făcut un kilometru în 17 minute până a ajuns la noi cu girofarurile stinse şi oprind la semafor la culoarea roşie. Aşa li s-a transmis, că nu e o urgenţă. Înregistra­rea poate dovedi cât de disperaţi eram la telefon. Între timp, Ianis era aproape inconştient, şi a fost pus la oxigen“, spune Adrian Popoaia.

PUBLICITATE

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]