"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

3 × 1 =

eleven − 5 =

In vara in care l-am cunoscut pe Toma, nu m-am gandit o clipa ca noi doi suntem sortiti unul altuia, desi el, la despartire, mi-a zis ca va face imposibilul ca noi doi sa traim fericiti pana la adanci batraneti! Asa a fost…

loading...

Ce inseamna o promisiune? in principiu, sa-ti tii cuvantul. Cand suntem tineri, nu prea ne pasa daca ducem la bun sfarsit angajamentele. Trecem usor peste ele. Odata cu varsta insa, le numaram ca pe zilele cu ploaie, in verile insetate. Cred ca asta ne face sa imbatranim – realizam ca putini oameni sunt seriosi pe lumea asta. Acelasi lucru il credeam si eu intr-o vara despre care am sa scriu cum am sa pot eu mai frumos in randurile acestei confesiuni, scrie virale.ro.

Era pe vremea lui Ceausescu, aveam bilet la mare cumparat prin sindicat, cum era pe atunci. Am riscat si am plecat singura la Costinesti, chiar daca ai mei m-au batut la cap cu diverse baliverne – ba ca se iau golanii de mine, ba ca e periculos, ba ca bla, bla, bla. La 28 de ani, nu prea iei in calcul pericolul. A fost vara in care l-am cunoscut pe Toma, frumos ca un zeu nascut parca din spumele Marii Negre, desi numai zeitele se trag de-aici. Ce mai, nebunie curata! Nu mi-am facut sperante prea mari… Nu am mizat pe o continuare a relatiei, dupa terminarea concediului. Traisem intens clipele si mi-am zis ca-mi voi vedea de viata mea mai departe… fara Toma.

Cand imi spunea ce imi spunea ma uitam la el ca la un actor din filmele romantice.

— Izabela, voi face imposibilul si voi veni sa te iau la mine! mi-a zis brusc iubitul meu de-o vara, cu doua zile inainte de a ma pregati de plecare.

— La tine? Unde? Ce vrei sa spui? l-am intrebat, nedumerita.

— Am o marturisire de facut… Trebuie sa juri ca nu mai vorbesti cu nimeni!

— Nu! Doar daca nu ai om0rat pe cineva, stiu eu…

— Nu, nu e vorba de asta. Eu vreau sa plec in Germania!

— Vorbesti aiurea! E imposibil, doar stii prea bine…

— Pentru mine orice este posibil… a zis el, zambind.

— si cum pleci?

— Plec… Putin conteaza cum…

— si crezi ca, daca vei reusi sa fugi, o sa te mai gandesti la mine?

— Da! Ma voi intoarce sa te iau… Promit!

A pus mana pe inima. I-am luat-o si i-am pus-o pe buzele mele. Atat cat mai eram impreuna, tineam mai mult la apropierea dintre noi decat la niste promisiuni aruncate in briza marii, printre fire de nisip si apa sarata. Suna minunat ceea ce imi spusese, insa firea mea era mai pragmatica.

Daca reusea sa „evadeze”, putine sanse sa-si mai aminteasca de Izabela, aventura lui de un sejur din Costinesti. Eram la fel de sigura de asta cum eram de biletul dus-intors pe care-l cumparasem pentru acest con-cediu. M-am lasat mangaiata de aceasta speranta si, in ziua despartirii, Toma a tinut sa reia.
— Voi pleca si voi reusi, sa stii!

— Esti un visator! Nu vezi in ce tara traim? Doar daca se intampla ceva si pica Ceausescu, poate asa se schimba lucrurile…

Nu am mai apucat sa aud raspunsul lui. Isi mai avea rostul? Tot ce-mi ramasese de la Toma a fost un biletel cu adresa lui din Romania. O avea si el pe a mea… Ma uitam la el cum se departa de mine, devenind incetul cu incetul un punct pe peronul stabil. Ma aflam in trenul care ma ducea acasa si, daca as fi fost suficient de indragostita, probabil ca as fi tras semnalul de alarma… Dar, v-am spus, mi-am pastrat mereu un dram de ratiune in tot ce am facut.

Viata mea a mers mai departe, Ceausescu nu a picat. De la Toma nu am mai primit niciun semn. M-am maritat si, dupa 3 ani, m-am mutat in provincie, la casa. Acolo ne era relativ mai bine. Dupa alti doi ani, am ramas… singura. Sotul meu a avut un accident de serviciu si s-a prapadit.

Nu mi-a mai trebuit barbat, desi aveam 35 de ani. Aveam viata pe care o aveam, incercam sa camuflez prin munca toate neimplinirile sufletului, ale inimii si ale trupului…

Trebuie insa sa va spun un secret. Ceva misterios se petrecea in existenta mea. Declicul a fost ziua despartirii de Toma. Din acel moment, am inceput sa-l visez atat de des si atat de mult, incat am inceput sa-mi pun intrebari singura. Am simtit nevoia sa vorbesc cu sora mea, doar ea ce ma mai putea asculta.
— Iza, e un semn, iti spun eu!

— Ce semn, fata? Visezi… i-am spus eu, neincrezatoare.

— Nu, nu visez. Tu esti cea care viseaza! mi-a zis Sonia, sora mea.

— Cred ca are legatura cu promi-siunea pe care mi-a facut-o…

— Ce promisiune?

— A zis ca o sa faca tot posibilul sa ma ia in Germania, desi asta pare imposibil in conditiile date…

— Gresesti, Izabela! Daca tipului i s-a pus pata pe tine…

— Nu stiu ce sa mai zic. Cert e ca il visez nefiresc de mult… si nici nu am cum sa dau de el…

— Ai adresa lui?

— Tu nu te gandesti ca e periculos sa-i scriu pe tema asta? Daca a plecat, cum a vrut, de unde stiu eu ca nu imi citeste cineva scrisoarea?

— Ai putea sa le faci o vizita parintilor… Doar stii unde locuiesc.

stiam, dar ideea pica din start. Nu ma vedeam urcandu-ma in tren si plecand in cautarea unei stafii. Am renuntat sa ma mai gandesc la asta. Pana la urma, aveam o gramada de treaba… Toma trebuia dat uitarii si punct!
Timpul a trecut, asa cum stie el mai bine, fara sa-i pese de ce viseaza oamenii noaptea. O minune s-a intamplat, totusi. Norocul meu a fost sa pice comunismul. Aveam 36 de ani atunci cand, in primavara, am auzit vocea primarului urland la poarta mea:

— Doamna Izabela!

— Domnule primar?!

— Am ceva sa va comunic… a inceput el sa spuna.

— Stati ca vin acum…

Eram in gradinita cu flori, curatam trandafirii. Mi-am scos manusile, le-am pus pe pervaz si m-am dus sa vad ce vrea de la mine primarul. Ciudat! Ce cauta la poarta mea?!

— Doamna Izabela, m-a sunat la primarie un domn. Zice ca e din Germania…

Am amutit pe loc. Sa fi fost oare Toma?

— Nu a spus cum il cheama?

— A spus doar ca vrea sa vina la dumneavoastra. Ce sa-i transmit?

— Va suna iar?

— Da, am considerat ca e mai bine sa va pun in tema…

— Spuneti-i ca poate veni…

— Sunteti sigura?

— Da! si va multumesc de veste! Nu avea oricine telefon pe strada noastra, e de la sine inteles. Probabil ca Toma m-a cautat la vechea adresa si de acolo i s-a spus ca m-am mutat. A crezut ca singura cale prin care ma putea gasi era sa sune la o autoritate, cum a fost primarul. Cat de naiv si increzator in egala masura putea fi!

Cand a venit la mine, mi-a fost greu sa cred ca era adevarat.

— Izabela, am venit cum ti-am promis!

— Bine ai venit, Toma! i-am raspuns, emotionata. Chiar nu ma asteptam…

— ti-am promis! Eu imi tin promisiunile…

— A trecut atata amar de vreme, nu te-ai gandit ca…

— Am aflat totul, sa stii. Asta mi-a dat curajul sa vin mai repede la tine!

— Bine… si acum?

— Acum vreau sa-mi raspunzi la o singura intrebare… a continuat Toma. Poti lasa totul ca sa vii cu mine in Germania?

Iata sensul visurilor mele! Iata de ce imi aparea in vis Toma! De fapt, isi anunta sosirea.

— Da! Acum cred ca pot lasa totul! Da! Vin!

Ne-am imbratisat. Nu trecuse foarte mult timp de cand ne-am vazut ultima data, in sensul ca nu eram doi oameni de nerecunoscut. Am plecat din tara fara remuscari, iar acum, de fiecare data cand ma intorc, o fac pentru sora mea. O data pe an, venim aici, vara de obicei, si, de fiecare data, facem un popas de doua zile si la Costinesti.

loading...
loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.