"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

nineteen + seven =

two × 3 =

O desparteau doar cateva luni de ziua in care urma sa implineasca 40 de ani. Jumatatea vietii. Nu crezuse niciodata ca o sa traiasca mai mult de 80 de ani, iar primul gand care i-a venit in minte in seara aia a fost „jumate s-a dus, mai e jumate”.

Fusese mereu o femeie puternica, desigur ind3p3nd3nta si de cele mai multe ori se mandrea cu asta. „Eu pot orice, rezist la orice, eu nu ma adun de pe jos, mie nu-mi e dor si, in rarele situatii in care simt ca e prea mult, gandesc”. Astea erau armele ei cele mai de pret: gandirea, rationalizarea, supraintelectualizareacrie catchy.ro.

Nu exista nimic pentru care sa nu gaseasca o explicatie, nu exista nicio situatie la care sa nu aiba o solutie. Totul era posibil si statea doar in puterea ei ca lucrurile sa se intample.

Si cand lucrurile nu se intamplau asa cum le gandise, gandea mai mult. Le lua pe toate partile si incerca sa le inteleaga. Cu capul si doar ocazional cu inima.

Cu ani in urma, un prieten bun ii spusese, cu o urma de repros, ca ea e mereu puternica si n-are nevoie, niciodata, de nimeni. A durut-o atunci si s-a tot intrebat de ce idealul feminin al ultimilor zeci de ani, brusc, nu mai parea tocmai un compliment. Trecuse totusi repede peste momentul ala, continuand sa faca ce stia mai bine: sa gandeasca si sa inteleaga cu capul.

Dar viata are prostul obicei de a-ti livra aceeasi lectie, din nou si din nou, pana cand o inveti. Si uneori trebuie sa te doara ca sa o inveti, iar pe ea, zilele astea, durerea asta o tintuise in pat. La modul cel mai propriu, o infecta durere cervicala nu-i dadea voie sa se ridice. A plans infu-ndat, de durere si de nervi, a urlat toata furia pe care n-o lasase sa iasa pana atunci, dar tot s-a ambitionat sa conduca pana la medic si inapoi, cu lacrimile siroindu-i pe obraji. Avusese nevoie sa se ridice si sa rezolve problema asta mai repede, ca n-avea nici timp, nici chef de asa o prostie. Dar medicul n-a parut s-o ajute prea tare: „Repaos complet in pat, fara perna, fara nimic sub cap si nu va asteptati sa va treaca prea repede”.

S-a intors acasa, s-a prabusit in pat si si-a plans incet toate lacrimile neplanse de ani de zile. Nu mai stia cat de tare o doare coloana, dar o dureau pana in maduva oaselor neputinta, lipsa de control, si, mai ales faptul ca nu stia sa ceara ajutor niciodata, nimanui.

Cititi si Ce am invatat pana la 40 de ani

Atunci, cu cateva luni inainte de jumatatea oficiala a vietii, printre lacrimi si antiinflamatoare, a inteles ca nu-i nicio diferenta intre femeia puternica si ind3p3nd3nta si cea aparent slaba si d3p3nd3nta. Amandoua sunt la fel de singure, la fel de speriate, de neputincioase, doar ca de-a lungul timpului si-au construit masti diferite.

Mult laudata femeie puternica nu e decat versiunea moderna a deja celebrilor „baieti care nu plang”. Si unii, si altii, fac un titlu de glorie din emotiile pe care si le reprima si se transforma in robotei eficienti care au grija de intreaga planeta, mai putin de ei.

Loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.