"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

fifteen − 8 =

twelve − 1 =

Dragul meu,

Crestinismul este greu pentru ca are la temelia lui paradoxul si absurdul. Invataturile lui Hristos sunt surprinzatoare si ne­asteptate.

Ceea ce se cere crestinului este foarte asemanator cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristica periculoasa la inaltime ametitoare, fara plasa; nu-i de mirare ca multi se pra4busesc ori, pur si simplu, refuza sa se urce.

Oamenii, in ge­neral, sunt ost1li crestinismului si tind — din toata inima — inspre Vechiul Testament, scrie romaniamatinal.ro.

Intr-o recenta predica la biserica unde merg de obicei, preo­tul ne arata de ce indeobste crestinii se feresc de Evanghelie si se simt mai in siguranta, mai acasa in Vechiul Testament. Pentru ca aci Dumnezeu e drept, necrutator, r4zbunator, sever; omul mijlociu, de isprava, e si el drept, cinstit, aspru, neiertator, r4z­bunator, rece.

Hristos, insa, e cu totul altfel si nu poate decit sa-l uluiasca pe omul mijlociu. Hristos e gata sa ierte, sa stearga totul cu buretele pentru o vorba rostita cu drag (si omul mijlociu — pentru care contabilitatea e culmea sfinteniei — tresare indignat in fata acestui fapt), ii iubeste mai ales pe pacatosi (nu pacatul in sine, dar pe pacatosi da), e oricand dis­pus sa inmulteasca bautura si bucatele (ceea ce e un scandal pentru omul mijlociu, foarte lacom, dar pornit sa incurce reli­gia cu ascetismul sever) si toata vremea ii da numai cu dra­gostea.

Noua nu ne vine a crede ca Dumnezeu poate sa fie atit de bun, incit sa ierte atat de lesne! Ba sa si alerge intru intimpinarea pacatosului, ca tatal fiului risipitor; ba sa-l si imbratiseze mai inainte ca acesta sa se fi curatat; ba sa-l si ospateze peste masura. Asta ne irita pe noi, asta supara calculata noastra micime, inversunata si con­tabila noastra „dreptate”, or0area noastra de risipa.

Coplesit, acrit, chinuit si eu adeseori de uratele mele ginduri, ajung sa ma urasc din tot sufletul. imi dau insa acum seama cat de putin crestineasca e purtarea mea, cat sunt inca — vai! — de stapinit de m0ralismul protestant, de iudaismul contabil.

Tre­buie sa ajung, trebuie sa ajungem sa pricepem ca desi este bine sa fim severi cu noi insine si ingaduitori cu altii, intr-un anume fel si cu noi insine trebuie sa fim — cum imi spunea un preot catolic pe cand ma aflam in provincie — oarecum ingaduitori, adica increzatori in scandaloasa, paradoxala, incredibila pu­tere de iertare si dragoste a lui Hristos.

Poate ca problema nu s-a schimbat in esentele ei dupa doua mii de ani si ca si azi, ca si atunci, lucrul cel mai greu este sa-L inlaturam pe fariseul din noi. Poate ca distanta cea mai anevoie de strabatut este mica dis­tanta de la Ierusalim la Betania.

Extras din „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”, Ed.Humanitas, 2000

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.