"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

19 − eleven =

20 − seventeen =

Cum sa scriu articolul asta, oare? In calitate de mama, in calitate de copil sau de amandoua la un loc?

Vezi tu, la un moment dat suntem si copii, dar si parinti. Iar in calitate de copilul parintilor mei, mi-as fi dorit mai mult timp cu mama, mai multe amintiri cu tata si mai putin lucrurile materiale pe care mi le-au dat. Atat de putina valoare avea lantul ala din aur pe care mi l-au pus la gat cu mandrie si atat de multa valoare au momentele alea cand ne petreceam timpul impreuna linistiti. Si asta poate pentru ca sunt putine momente cand am fost cu adevarat impreuna, scrie eva.ro.

Atat de multa valoare au cuvintele…

„Mama, sunt in spatele tau sa te sustin daca ai nevoie” si atat de putin conteaza banii pe care mi i-au pus in cont fara sa-i cer.

Atat de mult conteaza ciorba pe care mi-a adus-o tata cand mi-a fost rau si atat de putin conteaza hainele in care m-a imbracat. Nici macar nu-mi mai amintesc. Nici cum arata lantul ala, nici hainele, nici cati bani mi-au dat. Au fost si s-au dus.

Am scris zilele trecute ca „Nu, copilul nu este dator sa aiba grija de tine la batranete” si am fost acuzata de lipsa de respect. Ca sunt un m0nstru, ca nu am bun simt, ca nu am frica de Dumnezeu, ca imi doresc doar dreptul la mostenire. Si nu putini au fost cei care au amintit de mosteniri. Am stat si m-am intrebat „Ce copil normal si crescut cu iubire isi doreste mostenire de la parinti?”

De ce sa-mi doresc o casa pentru care parintii mei si-au rupt carca, crezand ca o fac pentru binele meu, cand binele meu era, de fapt, altul? Eu nu am cerut asta.

Asa ca spun in felul urmator:

Inteleg de unde vine nevoia parintilor nostri de a ne asigura viitorul. C0mun1smul n-a fost o perioada usoara, educatia de atunci era oricum, dar nu bazata pe iubire si daca noi, cei care n-am prins c0munismul suntem atat de ahtiati dupa afectiune, iti imaginezi cum au fost crescuti ei? Tataie tremura tot si incepea sa planga intr-o secunda cand il luam de gat si-l pupam de mama focului. Nu de putine ori ma intreba „Tataie, dar sunt batran, nu ti-e rusine sa mergi cu mine pe strada”? Nu intelegeam atunci cat de grav era ce-mi spunea, dar il luam de mana si plecam la plimbare. Efectiv nu stia ce sa faca cu afectiunea pe care o primea si nu e de judecat.

Intr-o forma sau alta, inteleg de ce mama a vrut sa-mi ofere ce n-a avut ea si inteleg si de ce vreau sa-i dau copilului meu ce n-am avut eu…

Cred ca despre asta este vorba. Acum, vezi tu, o parte din copilaria mea am primit bunuri materiale in locul afectiunii, apoi m-am razvratit si-am schimbat lucrurile cat am putut. Stiu cum e sa primesti bani, stiu cum e sa primesti si iubire. Si prefer iubirea. Pentru ca am inflorit precum bobocii sarutati de soare, pentru ca iubirea parintilor si nu banii lor te fac puternic si ind3p3ndent, pentru ca e mai mult decat suficient.

Asa ca imi rezerv dreptul sa trag concluzia ca un copil are nevoie mai mult de iubire decat de mostenire. Are nevoie sa-l invatam si sa-l ajutam sa fie ind3p3ndent de noi, nu d3p3ndent de mami si tati. Altfel, ce-o sa faca atunci cand noi n-o sa mai fim? O sa-i fie suficienta casa din chirpici pe care i-o lasam mostenire? Nu cred.
Ii vor fi suficiente principiile de viata, incurajarile si imbratisarile pe care i le putem oferi? Da.

Daca nu primeste suficienta afectiune si incredere din partea parintilor, ii vor fi suficienti banii pe care ii primeste de la mami si de la tati? Sau hai sa intreb altfel: n-ar trebui sa existe, oare, un echilibru?

Pe de alta parte, eu am ales sa fac un copil, asa ca imi asum sa-l cresc si sa-l invat ce stiu eu mai bine fara sa am vreodata pretentia de a se sacr1f1ca vreo secunda pentru mine. De fapt, cuvintele astea precum „povara” sau „sacr1ficiu” n-au ce cauta in relatia parinte-copil. Pentru ca asa cum spuneam, un copil este o alegere. Sa nu aud „copil din greseala” pentru ca nu exista asa ceva. Stim cu totii cum se fac copiii, deci nu exista din greseala cu adevarat. Nu in zilele noastre.

Asa ca, dragilor, iubiti-va copiii si pastrati banii pentru voi si pentru batranetea voastra. Luati-va o vacanta, plimbati-va cat puteti si bucurati-va de ceea ce ati facut din copiii vostri! Pentru ca da, ne place sau nu, copiii sunt oglinda parintilor fara exceptie. Si daca iti place si esti mandru de copilul tau, ar trebui sa fii mandru si de tine!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.