"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

16 − 3 =

3 × five =

Traim in secolul XXI, supranumit “secolul vitezei”. Acum, diferit de vremurile bunicilor nostri, timpul este elementul principal, conducator si modelator al vietii. Daca atunci, printre razb0aie si epidemii, viata era linistita si clipele suficiente, in timpul nostru, in functie de cat timp avem (mai degraba nu avem) la dispozitie zilnic, ne organizam viata.

Altfel spus, traim sub domnia timpului, care “guverneaza” neindurator…

Ocupati cu munca, parintii nu isi vad copiii decat seara, asa in treacat, pentru ca, coplesiti de oboseala, nu mai au timp de povesti lungi si frumoase impartasite cu cei dragi; oamenii nu isi mai acorda timp lor insisi sa faca ceea ce le place: sa citeasca o carte frumoasa, sa vizioneze un film, sa faca drumetii sau sa petreaca timp cu familia; bunicii nu isi vad nepotii cu lunile, chiar cu anii. Si cand graba devine rutina, uitam, scrie alatrulcredintei.md.

Uitam ceea ce ne place, uitam cine suntem, uitam sa zambim, sa admiram, uitam tot ce e important. Lasam ca lucrurile mici, dar de multe ori necesare, sa ne copleseasca. Stresul genereaza uitarea. Evident, nu intotdeauna o uitare ca un gol in mem0rie, ci mai degraba ca o slabire a individualitatii. Persoana se transforma in individ (nu fara a inceta sa fie persoana), in sensul unei neintelegeri cu ceilalti, ca o dezoriginalizare.

Uitarea se transforma pentru omul de astazi in mod de viata si in stare de spirit, incercand sa il aduca sub barierele monotonului, departe de bucuria hristica.Pacea lumii este relativa, in vreme ce pacea lui Dumnezeu este absoluta: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11,28).

Intr-o lume vitezomana, cu toate ca noi incercam sa Il comprimam in timp, Dumnezeu nu Se grabeste. El asteapta rabdator ca omul sa isi ridice ochii si sa Il caute. Iar cel ce Il cauta, unde Il poate gasi? Peste tot in lume, dar mai ales in Sfanta Biserica.

Este adevarat, El “nu e departe de fiecare dintre noi, caci in El traim si ne miscam si suntem” (Fapte 17,27), dar pe El Il gasim mai prof-und in Biserica, trupul tainic al lui Hristos, “Ca urmare, Biserica e inteleasa de ortodocsi ca viata noua in Hristos si in Duhul Sfant, ca unitate a vietii harismatice, intrucat ea este organismul viu, unitar, intreg, trupul lui Hristos, din al carui cap curge viata duhovniceasca cea noua in toate madularele trupului prin lucrarea Duhului Sfant. Hristos, in calitate de cap, si Biserica formeaza astfel o unitate duhovniceasca, un organism unitar viu si divin omenesc.” (Ioannis Karmiris) SI NU AR TREBUI SA UITAM ACEASTA.

In goana noastra, uitand de Dumnezeu, nu Il mai cautam si Il dorim prea putin in viata noastra. Uitam ca El ne-a creat, ca ne iubeste si ne poarta de grija. Ba chiar mai mult, uitarea “cronica” aduce hula si razvratirea. Si pentru ce? Pentru o lume trecatoare, dam la o parte Vesnicia, din cauza ca refuzam sa constientizam ca omul a fost creat pentru viata vesnica.

Trecere in nef1inta nu este sfarsitul existentei noastre ca fiinte create dupa chipul lui Dumnezeu, ci doar o trecere spre ceva deplin, desavarsit, spre chinul etern sau fericirea infinita. Eu cred ca acesta este motivul pentru care noi Il ignoram pe Dumnezeu: vedem trecere in nef1inta ca sfarsit al dihotomiei noastre, ca un eveniment care sfarseste totul, nu ca unul care inalta omul in planurile superioare ale fiintarii. De aceea ne agatam disperati de orice farama de secunda, de orice minut si orice ora, pentru ca am uitat esenta: Dumnezeu este totul, “Alfa si Omega, cel dintai si cel de pe urma, inceputul si sfarsitul” (Apocalipsa 22,13)

Ce putem face ca sa nu uitam?

Sa vedem definitiv ca Dumenezeu este peste toti si toate si sa ne conducem viata dupa acest principiu. Sa zambim, sa radem in hohote chiar, sa devenim iar copii invatand de la copii ( sa “dam in mintea copiilor” in sensul pozitiv), sa cautam mai des Bucuria si Vesnicia. Pana la urma, timpul trebuie vazut in dimensiunea sa eclesiala si soteriologica, ca unealta pentru dobandirea mantuirii, cerand si noi ca Psalmistul: “Invata-ne sa socotim bine zilele noastre” (Psalmul 89,14) Si nu uitati: ne asteapta vesnicia!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.