"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

three − two =

twelve − one =

Lazar spuse: „Doar acum imi dau seama cat de lipsit de educatie sunt eu. Iata, ma aflu la usile nefiintei, si inca nu stiu ce ar trebui sa-I cer lui Dumnezeu. Ma lupt cu Creatorul meu, asa cum a facut odinioara Iov, in lucruri care-mi depasesc rangul si autoritatea.

”Invata-ma, o, slujitorule al Celui Preainalt, care este cel mai necesar lucru pe care trebuie sa-l ceara omul aflat la portile nefiintei, de la Dumnezeul sau?”

Ingerul Domnului ii raspunse: „La sfarsitul si la inceputul calatoriei pamantesti, precum si in fiecare etapa a acestei calatorii, lucrul cel mai de seama pentru calatorul cel pamantesc este sa ceara doua lucruri de la Dumnezeu: mai intai, iertarea pacatelor, iar cel de-al doilea, daruirea Duhului lui Dumnezeu. Tot ceea ce este plin trebuie sa fie mai intai golit, ca sa poata fi iar umplut. Trebuie mai intai curatit, si apoi impodobit, scrie altarulcredintei.md.

Duhul lui Dumnezeu nu intra intr-o casa ocupata de catre un rob indrac1t al pacatelor, si defel nu impodobeste o casa necurata nici cu prezenta Sa si nici cu cerestile Sale daruri. Omul este in chip minunat alcatuit din trup, suflet si duh (duhul, ca partea cea mai fina a sufletului). Duhul este motorul si stapanul intregii fiinte a omului.

Asa precum este duhul, la fel vor fi si miscarile sufletului si ale trupului. Asa cum e duhul, la fel este si omul. Duhul misca sufletul, iar sufletul misca trupul. „Duhul este cel da viata; trupul nu foloseste la nimic” (Ioan 6, 63). Chiar si cetele ingeresti din Imparatia Cerurilor vietuiesc si sunt puse in miscare doar de Duhul lui Dumnezeu. Din acel Duh izvorasc pentru noi, ingerii, patru izvoare ale harului: adevarul, dragostea, viata si bucuria. (Sfantul Nicolae Velimirovici)

Sfantul Ierarh Nicolae al Ohridei si Jicei; Fericitul Arhimandrit Justin Popovici, Taina si semnificatia bataliei de la Kosovo, traducere din limba engleza de Paul Balan, Editura Anestis, 2013, pp. 76-77

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.