Pare de neînțeles ca organele corpului să fie proiectate pe piele, printr-o linie imaginară sau sub forma unui punct.
De asemenea, ne vine greu să credem că datorită unui mecanism proiecțiile respective devin sensibile, dureroase chiar, ori de câte ori un organism se îmbolnăvește.
Fie că intră în discuție inima, plămânii, ficatul, ochii, picioarele, degetele, urechile, nasul, palmele, tălpile, medicina tradițională chineză ne explică faptul că ele, proiecțiile, sunt de natură energetică.
Existența unor zone dureroase, proiectate pe piele, cu ocazia îmbolnăvirii anumitor organe, este confirmată și de medicina occidentală, denumită și medicina materiei.
La începutul secolului nostru, neurofiziologul englez H. Head stabilește pe piele anumite zone, care îi poartă numele, ce devin dureroase în caz de boală.Fiecărui organ bolnav îi corespunde așadar o anumită zonă dureroasă.
Folosindu-se de aceste observații, E. Dicke, nemțoaica ce a descoperit masajul reflex, în mod întâmplător, cu ocazia bolii sale (arterită obliterantă la membrele inferioare) și medicul german W. Kohlrausch au masat aceste zone dureroase și nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că suferința respectivului organ (mai ales durerile) a fost ameliorată.
Așa s-a născut masajul reflex, de a acționa de la distanță, prin stimulrea anumitor zone, asupra unui organ bolnav. Ulterior, zonele lui Head au fost stimulate cu ajutorul căldurii sau injectării locale de novocaină.
În practica medicală se întâlnesc destul de des boli care se manifestă sub forma unor dureri la distanță de organul bolnav. De exemplu, în bolile de ficat, se pot descoperi câteva puncte dureroase între omoplatul drept și coloana vertebrală; în angina pectorală, dureri în gât, maxilar sau ceafă.
Desigur că aceste dureri proiectate au un alt mecanism, în contextul fiziopatologiei moderne, în comparație cu cea tradițională chineză, care, repetăm, ne spune că ele sunt proiecții energetice ale organelor.
Această teorie a reflectării organelor pe anumite segmente de corp are o vechime respectabilă. Conform unei teorii filozofice foarte vechi, de reflectare a macrocosmosului în microcosmos, chinezii și egiptenii considerau multe segmente ale corpului ca fiind locuri de proiecție a întregului organism.
Astfel corpul este miniaturizat pe față, nas, ureche, ochi (iris), mână, talpă, spate etc.
Cu excepția irisului, toate organele sunt proiectate sub forma unor puncte care devin sensibile, așa cum am mai spus, când organismul se îmbolnăvește.
Dacă aceste puncte sunt stimulate cu ajutorul acelor, se poate obține de la distanță ameliorarea unor suferințe.
Așa s-a născut microacupunctura, o metodă terapeutică eficace în multe boli, mai ales dacă se asociază cu macroacupunctura.
Folosindu-se de proprietatea punctelor de a deveni sensibile în caz de îmbolnăvire, putem chiar diagnostica organul care este în suferință. Stimularea anumitor puncte de pe unele segmente poate fi făcută cu ajutorul masajului, executat cu vârful degetului.
Repetarea anatomică a întregului organism pe diferite segmente ale corpului, cât și bunele rezultate obținute prin microacupunctură sau micromasaj vor constitui mereu subiecte de cercetare.
Ralph Alan Dale (S.U.A.) consideră că fiecare celulă are implicațiile întregului organism și, în felul acesta, s-ar putea spune că fiecare celulă ar putea fi un sistem de microacupunctură.
Un articol de Ileana Mlădinoiu