"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

12 − eight =

7 + twenty =

Ziua de 16 ianuarie este rezervată sfântului Petru, acesta fiind momentul în care se sărbătorește Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru.

Iată ce datini și obiceiuri se păstrează în această zi din cele mai vechi timpuri!

Cei care țin sărbătoarea vor fi păziți de rele și boli

Tradiția spune că persoanele care vor respecta așa cum trebuie această zi, vor fi feriți atât de rele cât și de boli și jughiuri și vor ajunge direct în Rai. Pe de altă parte, cei care aleg să muncească, există riscul să se îmbolnăvească foarte rău și chiar să moară până la sfârșitul anului.

Se spune că mamele nu trebuie să uite de această zi a Închinarii cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru și să facă rugăciuni, așa cum scrie la carte, pentru a-și feri copiii de răceală și alte boli. Există și superstiții potrivit cărora cei care își amintesc de această sărbătoare vor fi feriți de închisori.

Întrucât sfântul Petru este și patronul lupilor, în ziua de 16 ianuarie nimeni nu are voie să dea gunoiul afară din casă, în caz contrar lupii îi vor putea ataca aninalele domestice dar și pe stăpânii acestora. Totodată se spune că sfântul Petru vine în ziua de 16 ianuarie la fiecare animal și îl întreabă dacă stăpânul său îl îngrijește bine sau nu. Iar dacă animalul nu e mulțumit, sfântul Petru îl va lua cu el.

Superstiția spune că de ziua Închinarii cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru, toată lumea trebuie să se distreze, să bea și să mănânce. Doar ciobanii nu au voie să facă acest lucru decât după asfințit. În această zi nu aveți voie să vă pieptănați, să aruncați cenușă, să împrumutați sau să tricotați.

Felicia Iederă

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.