"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Finalul de an, acum în prag de Sărbători, ne găseste cu multe proiecte de terminat, cadouri de cumpărat pentru cei dragi, rapoarte de făcut s.a.m.d.

Recunosc că am văzut multă vreme stresul ca pe un inamic și am încercat să găsesc propriile mecanisme de a-l evita sau îndepărta…

Psihologii au constatat că atitudinea oamenilor de a vedea stresul mai degrabă ca pe un dușman, care le amenință sănătatea și le scade din puterea personală, nu este cea mai potrivită abordare.

Un studiu științific realizat în SUA de-a lungul a opt ani confirmă faptul că în momentul în care ne schimbăm atitudinea faţă de stres, putem schimba răspunsul organismului.

Persoanele stresate, care aveau convingerea că stresul le înrăutățește starea de sănătate, s-au îmbolnăvit, spre deosebire de cele care trăiau situații stresante  dar nu aveau convingerea că stresul le poate afecta în vreun fel starea de sănătate.

Într-un alt studiu, făcut la Universitatea Harvard, participanţilor li s-a spus că elementele pe care în mod obișnuit le asociem cu stresul (inima ce bate cu putere, vocea tremurândă sau precipitată, palmele transpirate, starea de anxietate) sunt, de fapt, semne ale organismului ce ne pregătesc pentru o nouă provocare, prin energizare.

Inima ce bate cu putere ne pregătește de acțiune; dacă respirăm mai repede, nu avem o problemă, ci creierul primește mai mult oxigen.

 O altă idee surprinzătoare desprinsă din studii este că stresul ne face mai sociabili…   

În momentul în care ne confruntăm cu o situatie stresantă, organismul eliberează oxitocină-hormonul fericirii şi al ataşamentului,  iar acesta ne determincă să căutăm sprijin la cei din jur.

În loc de concluzie:

Efectele dăunătoare ale stresului asupra sănătății nu sunt inevitabile, iar modul în care gândim și acționăm poate schimba experienţa, astfel:

– Dacă alegem să percepem răspunsul la stres ca fiind folositor, creăm o biologie a

– Dacă alegem să comunicăm cu ceilalți în situații de stres, ne creştem capacitatea de adaptare.

Un articol de Mihaela Iliescu

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]