"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

five × three =

twenty + 1 =

Îți dorești cu ardoare să îți achiziționezi un produs și îl găsești într-un magazin sau pe o pagină de internet la un preț accesibil chiar și buzunarului tău, deși știai că nu ai să ți-l permiți niciodată? Gata, scoți banii din portofel și l-ai luat, apoi ajungi acasă și îți dai seama că acel produs nu este chiar cum te-ai fi așteptat. Poate că este contrafăcut. Te-ai gândit la asta?

Factorii care contribuie la dezvoltarea fenomenului de falsificare sunt puterea scăzută de cumpărare a consumatorilor, dorința acestora de a achiziționa produse de marca la prețuri scăzute sau gradul scăzut de informare în legătură cu modul de apreciere a calității produselor.

Cum îți dai seama dacă cineva încearcă să te fraierească?

Trebuie să ții cont de acești pași:

Ai mare grijă, prețul produselor contrafăcute este mult mai mic, cu 30-50 %, în comparație cu cel al produselor originale. Motivul? Falsificatorul vrea să își vândă cât mai repede produsul!

Probabil că de cele mai multe ori, ai găsit produse falsificate la tarabe sau în zone amenajate necorespunzător. Sigur, poți avea surpriza să cumperi aceste produse chiar și de pe internet sau magazine care susțin că produsul este original.

Produsele falsificate nu sunt însoțite de documente cum ar fi: declarația de conformitate, carte tehnică, instrucțiuni de folosire, certificat de garanție sau bon fiscal.

Ambalajul produselor falsificate este realizat din materiale de slabă calitate, iar calitatea imprimării informațiilor de pe ambalaj lasă de dorit.

Culoarea, mirosul, textura, consistența sau alte elemente specifice sunt vizibil contrafăcute.

Lipsa hologramei, a etichetei de radiofrecvență sau denumirea puțin diferită de produsul original sunt și ele semne că produsul este contrafăcut.

Deci, ai mare grijă la ce cumperi, nu te bucura prea tare că ți-ai găsit produsul dorit la un preț foarte mic, vei da banii degeaba!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.