Fără a avea pretenția de a fi exhaustiv, acest articol este dedicat unui ”must have” vestimentar feminin care, de departe, a fost, este și va fi un accesoriu ce suscită interesul și atrage atenția în rău sau în bine și, pe cale de consecință, devine un plus ori un minus în vestimentația și totodată în apariția purtătoarei sale.
Acoperind capul, pălăria poate fi purtată și ca protecție împotriva ploii, și din motive ceremoniale ori religioase, dar nu ne propunem să analizăm aici utilitatea unei pălării ci farmecul ei
Pornind din trecut, când pălăriile erau un indicator al statutului social, trebuie amintit că în prima jumătate a secolului XIX, femeile purtau bonete ce au devenit inițial tot mai mari iar apoi tot mai decorate. Bentițe, flori, pene, mărgele, agrafe, șireturi și fundițe, toate au devenit rând pe rând ornamente pentru pălăriile doamnelor. Până la sfârșitul secolului, mai multe stiluri au fost vedete ale modei. Printre acestea s-au numărat pălăriile cu boruri late și coroane plate.
La mijlocul anilor 1920, când femeile au început să își tundă părul scurt, ele au ales să poarte pălării. Tradiția purtării pălăriilor la cursele de cai a început la “Royal Ascot” în Marea Britanie, care încă își menține un cod vestimentar strict.
Pălăriile extravagante
Pălăriile extravagante au fost foarte populare în anii 1980, iar la începutul sec XXI pălăriile viu colorate au revenit, odată cu un nou val de tinere modiste care au prezentat diferite creații pe cât de sofisticate, pe atât de neobișnuite.
Realizate din fetru, pânză groasă de abba, lână, paie, stofă, postav, piele, păr de cămilă, fâș, fir croșetat și câte și mai câte alte materiale curioase, se pare că în toate timpurile, în toate ocaziile și în orice moment al zilei dar în special seara, pălăria denotă eleganță, farmec personal și, de ce să nu o spunem, chiar și un pic de mister, element deloc neglijat de femei în ”procesul” seducției.
Albe sau negre, în culori vii sau pastelate, mai proaspete sau mai șterse, cu sau fără ornamente, cu voaletă sau fără, pălăria atrage privirile curioase ale femeilor și pe cele admirative ale bărbaților. Și, apropos de bărbați, se pare că nu la fel de bine stau lucrurile atunci când la mijloc sunt pălăriile bărbătești căci ele, pe undeva nemeritat, trec aproape neobservate atunci când sunt ”acompaniate” de corespondentul lor feminin și de farmecul lui.
Și la final, în loc de la revedere, vă împărtășesc o poezie proprie închinată acestui ”must have” al vestimentației feminine.
MEREU ÎN VOGĂ
Pălăria-ntotdeauna
Vrea să facă pe nebuna,
Căci se asortează greu
Chit că stă pe capul tău.
Englezoaicele o știu,
Maestre-s de timpuriu:
Pașnice, sofisticate,
Blânde ori întortocheate,
Cu fulgi, pene ori cu voal
E-un mast hev fără egal,
Poți fi cât de îmbrăcată,
Fără ea ești…demodată!
Vezi aici Cele mai tari 10 branduri, trend, în materie de modă
Un articol de Daniela