"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

four + 19 =

6 − six =

O zonă de un kilometru pătrat din zona Bucegilor este asociat cu așa numita Gură de Rai. Aici se spune că nimeni nu obosește, iar funcțiile organismului se activează.

Are efecte benefice asupra organismului

Așadar, pe Platoul Munţilor Bucegi, în zona Vârfului Omu, se află aşa numitul “centru al Pământului”, locul unde s-ar face legătura între Cer şi Pământ.

În acea zonă, există un loc cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat, cu efecte incredibile asupra organismului uman. Și asta pentru că oricât de mult ar urca o persoană, oricât de obosită ar fi, în momentul în care ajunge aici, totul dispare, iar liniștea și odihna se instalează. Cu alte cuvinte, așa cum spun specialiștii, se revigorează funcțiile fizico-chimice, ritmul cardiac revenindu-și extrem de repede.

Potrivit celor care au ajuns în acea zonă, se pare că Gura de Rai s-ar afla pe Piciorul Muntelui Doamnele, pe drumul dinspre Peştera spre Doamnele.

Cine este de vină pentru toate aceste lucruri?

O anomalie magnetică atipică, care se manifestă printr-o emisie de radiații patogene, a căror origine este încă necunoscută. Să fie oare vorba de anomalii magnetice atipice malefice despre a căror existență se știe de foarte mult timp, însă foarte puține persoane au curajul să vorbească? Nimeni nu știe…

Ce se cunoaște însă este faptul că încă din China antică oamenii au fost preocupați de acest aspect, acesta fiind motivul pentru care nimeni nu construia o casă înainte ca aceasta să fie testată de oameni cu capacități paranormale ieșite din comun, care studiau subsolul să vadă dacă are sau nu colții dragonului, acei colți subpământeni care arătau că acel loc este malefic…

Vezi aici Locul din România unde flăcările ies misterios din pământ!

Felicia Iederă

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.