În timp ce eram plină de ură de sine, viața mea avea ca scop împiedicarea altora să vadă cine sunt cu adevărat.
Nu mi-a plăcut și nu am putut înțelege cum o persoană ca mine ar putea plăcea altcuiva. M-am ascuns, pretinzând că sunt altcineva, sperând astfel să devin mai atractivă. Am urmărit, în funcție de realizări, să-mi dovedesc mie și altora că am fost vrednică de dragoste, dar acest lucru nu a fost niciodată suficient.
Nu puteam deveni ceea ce nu credeam că sunt. Întotdeauna am avut nevoie de ceva mai mult pentru a dovedi asta. Nu mi-am fixat un țel din asta, dar am găsit un set de practici simple care m-au ajutat să învăț să mă accept așa cum sunt.
Cum să înveți să te accepți ți să te apreciezi
„Ești imperfect și ești creat pentru a lupta, dar ești vrednic de iubire și acceptare” – Brene Brown
Nu mai sunt paralizată de convingerea că indiferent ce fac, nu voi fi niciodată vrednică de iubire.
Învăț să am încredere în mine și mă apreciez pentru cine sunt, chiar și atunci când recunosc că am multe de corectat și de dezvoltat.
Eliberează-te de control
Am fost victima convingerii că dacă aș putea să fac și să spun doar lucrurile potrivite, oamenii m-ar iubi. M-am făcut responsabilă pentru ceilalți, mereu încercând să mă asigur că oamenii din jurul meu sunt fericiți. Am avut o presiune foarte mare de dus.
Dar nu pot controla ce cred alții despre mine și cum se uită la viața mea. Eu nu pot fi responsabilă decât de acțiunile și intențiile mele.
Prefer să-mi petrec timpul și energia așa cum îmi spun valorile mele personale, în loc să încerc să controlez percepția altor oameni.
Comunicarea cu criticul interior
Criticul meu interior poate fi intruziv și crud. De mult timp am crezut tot ce mi-a spus despre mine și am fost de acord cu tonul pe care mi-a vorbit.
Apoi, am început să acord o atenție mai mare la ceea ce am spus despre mine. Dacă aceste lucruri oribile nu sunt adevărate? Viața mea va fi diferită dacă încep să vorbesc cu mine cu entuziasm și admirație, și nu cu critici?
Deși acest lucru pare ilogic, criticul meu interior a încercat de fapt să mă protejeze. Deci, mi-a spus că sunt îngrozitor de ciudată și enervez pe toată lumea cu întrebările mele, în speranța că de acum înainte voi deveni mai precaută.
Când am înțeles motivația, din spatele cuvintelor dure ale criticilor mei din interior, am putut decide pentru mine, ce riscuri sunt dispusă să accept, în loc să accept pur și simplu că nu sunt suficient de bună.
Încerc să schimb tonul pe care-i vorbesc eu, cerând „criticului interior” să-și reformuleze temerile într-o manieră mai simpatică și mai binevoitoare.
Întreabă-te ce crezi
Am tendința să îmi dau seama ce cred ceilalți oameni, înainte de a decide ce voi face, gândesc sau spun. Am luat multe decizii, pe baza opiniei altora. Când aceste decizii nu mi s-au potrivit, am încercat să mă conving că este un indicator că ceva nu este în regulă cu mine.
De-a lungul timpului, mi-am dat seama că pot lua în considerare opiniile altora, fără a-mi nega propria mea opinie. Dezacordul nu înseamnă că mă înșel.
Când mă întreb ce cred, îmi întăresc credința în valorile mele și îmi schimb viața în funcție de ele.
Lasă loc pentru bucurie și plăcere
Obișnuiam să mă simt vinovată când pierdeam timpul cu ceva plăcut. Nu credeam că merit. Doar munca grea și sacrificiile constante sunt singura utilizare cu adevărat nobilă a timpului meu!
Acum, mi-am dat, în mod deliberat, timp în programul meu de a face ceea ce îmi place, fie că este vorba despre artă sau mersul prin natură. Nu numai că mă încarcă de energie, dar, de asemenea, îmi amintește că sunt demnă de iubire și de îngrijire.