"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Persoanele singure au multe motive să-și sărbătorească statutul. Potrivit studiilor, persoanele singure au obiceiul să facă mai multe exerciții fizice, să aibă un somn mai bun și să privească mai multe filme.

Dar știința, cum știe ea să întoarcă totul, a venit și cu contra argumente. Se pare că, uneori, statutul de single este sfâșietor: atât literar, cât și medical.

Keele University din Marea Britanie a publicat un studiu în revista British Society, prin care s-a analizat impactul stării civile asupra condițiilor cardiace. Cercetătorii au reunit date care au acoperit cincizeci de ani de studiu și mai mult de cinci țări, inclusiv Asia, America de Nord și Europa.

PUBLICITATE

O privire aruncată asupra statisticilor a arătat că cei care se aflau în categoria persoanelor singure, adică văduvi, divorțați și necăsătoriți, au avut un risc mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare (BCV) și boală coronariană.

Riscul pentru CVD este cu aproximativ 42% mai mare pentru persoanele singure decât în cazul persoanelor căsătorite, iar CAD este cu 16% mai crescut. Persoanele singure prezintă, de asemenea, o probabilitate mai mare de a muri din cauza unui accident vascular cerebral.

Aceste informații susțin că sprijinul social, financiar și emoțional pe care îl oferă partenerul joacă un rol important în sănătatea cardiovasculară, la nivel global.

PUBLICITATE

Studiile au mai arătat că, o persoană singură sau fără un sistem de sprijin, este mai predispusă să dezvolte depresie, stres și anxietate.

Keele, persoana care a condus studiul, atrage atenția că anumiți factori nu au fost explorați la efectuarea studiului, cum ar fi mediile socio-economice ale fiecăruia sau calitatea relațiilor.

În ciuda numeroaselor dovezi, care indică o stare de sănătate precară în cazul persoanelor singure, cercetătorii elvețieni au studiat și sănătatea persoanelor dinainte și după căsătorie.

PUBLICITATE

Au fost studiate căsnicii de diverse durate și s-a demonstrat că, în cazul bărbaților, starea de sănătate nu s-a modificat în niciun fel. În schimb, în cazul femeilor, s-a demonstrat că acestea au avut o îmbunătățire a stării de sănătate. Totuși, în cele mai multe cazuri analizate, persoanele căsătorite au avut tendința de a lua în greutate sau de a dobândi obiceiuri proaste, cum ar fi fumatul.

Acum, dacă mă întrebați cum stau persoanele căsătorite, în materie de fericire, comparativ cu cele singure, vă răspund că va trebui să așteptăm un nou studiu!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]