Poate că bărbații cred că este o adevărată nebunie să pleci de lângă omul pe care îl iubești, însă în cazul ei, se poate!
Ea crede că ar fi fost nebună dacă mai rămânea, așa că nu o judeca, nu arunca cu pietre în ea, pune-te doar în locul ei!
Este frumoasă, inteligentă, sensibilă, este asemeni unei Luni pline, într-o noapte întunecoasă și rece. Ea e însăși iubirea.
Cât a așteptat să îl găsească și l-a iubit mai mult decât pe propria ei persoană, apoi l-a părăsit, cu ochi în lacrimi și durere în suflet, l-a eliberat!
Poate că voia mai mult decât să audă cuvinte frumoase să primească daruri…. Ea voia prezența lui, voia să o întrebe ce planuri are și doar câte un buchet de flori, măcar o dată pe an.
Voia să trăiască, să fie auzită, să fie singura femeie din viața lui. Se simțea asemeni unui teritoriu nou, ce dorea să fie descoperit. Însă el, nu încerca niciodată să ajungă în aceste loc și să se piardă în pădurile sale. El a rămas la țărm și a decis să o privească din depărtare.
Treptat, teritoriu a murit, ea a murit…
A plecat, pentru că era asemeni unei cărți pe care el nu a îndrăznit să o deschidă vreodată. Se simțea asemeni unei flori fără apă, s-a transformat într-o lumânare care s-a stins treptat.
Dragostea bucură, însă pe ea o întrista, pentru că oricât i-ar fi spus ce îi lipsește, părea că el nu o aude. Ea voia doar un om care însuși era fericirea.
Ea a plecat, iar el nu a înțeles de ce. Știa că peste un an, doi sau zece, va înțelege. Va privi înapoi și va înțelege ce trebuia să facă pentru a o ţine alături…