"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Se apropie vremea conservelor pentru iarnă.

Acesta este sucul de roșii pe care îl prepar de câţiva ani și rar s-a întâmplat să se strice o sticlă (depinde, dacă a prins aer).

Este o rețetă gustoasă, simplă şi la îndemâna oricui…

O recomand din tot sufletul păstrează gustul natural al roșiei, iar pregătit în felul acesta ține și anul următor, fără probleme.

PUBLICITATE

De ce ingrediente avem nevoie?

– Roșii cărnoase, bine coapte;

–  Sare;

– Zahăr.

PUBLICITATE

Cum se prepară?

Roşiile se spală bine, se taie, se dau prin mașină, iar sucul obținut se pune la fiert.

Se îndepărtează spuma adunată deasupra şi se şterge marginea oalei cu un burete.

Se lasă să scadă până când ajunge la consistenţa dorită (scăzut mai mult devine bulion, se face exact la fel), apoi se adaugă sare și zahăr, în cantităţi mici: la 10 litri de suc scăzut două linguri de sare și o lingură de zahăr.

PUBLICITATE

Cantităţile pot creşte sau pot să scadă, în funcţie de cantitatea de suc.

Pe măsură ce scade, se mai adaugă suc, pentru a ajunge la cantitatea şi consistenţa dorite.

Sarea îi intensifică și culoarea, o să observați cum devine roșul mai viu, iar zahărul îi taie din aciditate şi, în plus, este un bun conservant.

PUBLICITATE

Așa clocotit, se pune în sticle curate și uscate (sub care așezăm cuțite sau le punem într-o chiuvetă metalică sau un lighean).

Se așază între pături, acoperite bine și se lasă două, trei zile.

IATĂ ŞI O REŢETĂ DE ROŞII UMPLUTE. SE PREPARĂ IMEDIAT ŞI ESTE FOARTE GUSTOASĂ

PUBLICITATE

Un articol de Mihaela Iliescu

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]