"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Fie că sunt verzi sau uscate, nu există locuință unde crenguțele de busuioc să nu stea la loc de cinste la sfintele icoane. Dar iată care sunt cu adevărat virtuțiile mistice ale busuiocului…

Afrodisiac pentru cuplurile care nu au copii

Originar din India, de unde se crede că a fost adus în Imperiul Roman apoi în Grecia Antică de negustorii de condimente, busuiocul era recomandat de doctorii romani ca fiind un bun afrodisiac pentru cuplurile care vroiau să aibă copii și nu puteau.

Din Antichitate, oamenii au observat că frunzele sau crenguțele de busuioc erau tăiate cu obiecte din metal, se oxidau și aveau culoarea neagră. Motivul?

Marii învățați ai vremii spuneau că explicația se datorează puterilor magice ale busuiocului, care pentru a fi benefic, trebuie rupt și mărunțit doar cu mâna.

Din acele vremuri, s-a păstrat tradiția ca frunzele de busuioc să fie recoltat doar după un ritual special de purificare, pentru ca planta să nu preia energiile negative ale celui care a cules-o, dacă acesta era bolnav sau avea păcate.

De aceea, oamenii trebuiau să se spele în trei izvoare, să se îmbrace în haine curate de culoare albă iar pentru a rupe busuiocul trebuiau să folosească o crenguță alba de stejar. Pentru ca dorințele să li se îndeplinească, grecii le aduceau zeilor ofrande de busuioc.

Citește aici de ce este bine să plantezi busuioc lângă roșii și castraveți!

Felicia Iederă

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]