Indiferent cât de mult ați ține la siluetă, când în fața dumneavoastră apar papanașii calzi, scăldați în smântână și dulceață, nu puteți rezista. Dar oare câte persoane cunosc istoria acestui desert plin de savoare?
Legenda vine din Danemarca
Potrivit legendei care vine tocmai din Danemarca, un căpitan de vas încercând să mănânce o gogoașă în timp ce era la cârmă a înfipt la un moment desertul într-una din spițele cârmei pentru a putea redresa vaporul. Așa a reușit acesta să salveze generații întregi de gospodine care nu știau cum să facă să coacă miezul… Chiar dacă nimeni nu știe cu exactitate data apariției papanașilor, se crede că aceștia datează din Evul Mediu, când bucătarii porționau aluatul, apoi îl îmbibau cu mult sirop.
De asemenea, acest tip de dulce a fost consumat și de călugării vechilor mănăstiri în perioada postului. Totodată, se crede că strămoșii papanașilor au fost preferații grecilor din perioada Antichității, care prăjeau benzi din aluat pe care ulterior le ungeau cu miere. În ceea ce privește modul de preparare, papanașii fierți provin din vechiul Imperiu Austro-Ungar, iar cei prăjiți aparțin Moldovei.
Rețetă tradițională
Și pentru că v-am făcut poftă, vă oferim și o rețetă de papanași tradiționali cu smântână și dulceață. Ingredientele de care aveți nevoie sunt: 250 g brânză de vaci bine scursă, 250 g făină, 1 linguriță rasă cu sare, 1 linguriță cu scorțișoară, 1 linguriță cu praf de copt, 1 plic cu zahăr vanilat, 2 ouă, coajă de lămâie (opțional), ulei, iar pentru servit dulceață.
Modul de preparare este următorul: puneți brânza într-un castron, adăugați sarea, zahărul vanilat, scorțișoara și, dacă doriți și coaja rasă de lămâie, dar și o linguriță cu praf de copt. Mărunțiți bine cu furculița și omogenizați, apoi adăugați ouăle.
Amestecați bine și adăugați făină. Aveți grijă că trebuie să obțineți un aluat care să nu se lipsească de mâini, dar să nu fie nici prea tare. Se împarte aluatul în cinci bucăți mai mari, pentru papanași și alte cinci bucăți mai mici pentru a face moțul acestora. Bucățile mici se modelează în formă de bilă, cele mari se rotunjesc și se turtesc, apoi se face o gaură în mijloc.
Folosiți pentru prăjit un vas de fontă. Turnați uleiul, lăsați până se încinge și prăjiți pe rând papanașii până se rumenesc. Scoateți pe o hârtie absorbantă și lăsați să se îndepărteze uleiul. Serviți papanașii calzi, cu smântână și dulceață.
Citiți aici și o Rețeta de gogoși pufoase cu care nu vei da greș…
Felicia Iederă