Dacă viața ți-a fost pusă la încercare și consideri că necazurile nu-ți dau pace, este bine să te apropii de Dumnezeu, pentru că El este singurul care te poate ajuta în orice situație. Rugăciunea care urmează se citește cu multă evlavie și credință iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
În ziua când este rostită, se ține post negru, iar atunci când vei începe ritualul, nu uita să aprinzi o lumânare. Rugăciunea este de mare ajutor în orice situație critică în care te vei afla, oferind liniște sufletească și limpezime în gândire.
Iată mai jos și textul rugăciunii!
”O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.
Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine!
Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine!
Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine!
Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.
Fă-i Tu, Doamne, pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc nouă.
Acum și pururea și-n vecii vecilor,
Amin!”
Citește aici și rugăciunea care îndepărtează toți dușmanii văzuți și nevăzuți!