"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Spuneam în partea I a articolului cu acest titlu că plantele pe care le vom folosi pentru înfrumusețarea balconului pot fi puse în jardiniere, vase suspendate, ghivece, hârdaie de lemn și ofeream informații doar despre jardiniere.

Acum urmează restul, adică:

Vasele suspendate

Se pot folosi în acest scop ghivece sau chiar coșuri, confecționate din sârmă galvanizată și căptușite de jur împrejur cu un strat de mușchi sau iarbă (gazon). Vasele respective se umplu cu un amestec de pământ și se atârnă, prin 3-4 lănțișoare, de plafonul balconului.

Ghivecele

Se folosesc ghivece din pământ ars care se umplu cu un amestec de pământ până aproape de marginea de sus, în așa fel încât să rămână un spațiu de circa 2 cm. Acestea se așează fie pe mici polițe ce pot fi așezate în pereții balconului, fie în suporturi de ghivece plasate pe balustrada balconului sau la colțurile acestuia.

Hârdaiele de lemn

Plantele care au dezvoltarea viguroasă (vița japoneză, vița de Canada, caprifoiul, clementina etc.) se cultivă în vase mari de lemn (hârdaie), largi de 50-60 cm și înalte de 60-80 cm.

Acestea se amplasează  în colțurle balconului. Pământul se schimbă la 4-6 ani. Eventual, anual se poate schimba numai un strat de câțiva cm de la suprafață.

Ce plante cultivăm în balcon

La alegerea plantelor ce le vom cultiva în balcon este necesar să ținem seama de modul cum pot fi asigurate cerințele față de condițiile de mediu (și în special față de lumină) a acestora. De asemenea, trebuie urmărit să se realizeze și efectul estetic.

Câteva exemple de plante ce se pot cultiva în jardiniere plasate pe coama balustradei.

-Pentru balcoane însorite: petunia, mușcata pletoasă, verbena, bumbișorii, panseaua, ochiul boului.

-Pentru balcoane umbrite: begonia cu tubercului, condurașii.

Plante ce se pot cultiva în jardiniere plasate la baza balustradei

-pentru balcoane însorite: mușcata, crăița înaltă, dalia pitică, creasta cocoșului.

-pentru balcoane umbrite: crăița pitică, cercelușuI, ghețișoara, urzicuța.

Plantele cultivate în jardiniere se pot aranja pe două rânduri: în față plante pitice sau cu  creștere pletoasă, iar în spate plante puțin mai înalte, cu creștere verticală.

De exemplu:

a)Rândul 1-petunii albe, pletoase;

Rândul 2-mușcate roșii:

b) Rândul 1-petunii albastre, pletoase;

Rândul 2-crăițe galbene;

c) Rândul 1-salvia (flori roșii);

Rândul 2- petunia (flori albe).

PUBLICITATE

Se pot realiza diverse combinații sau se poate cultiva o singură specie pe 3 rânduri. De exemlu, numai petunia sau numai pelargonium sau numai begonia tuberhybrida.

Plante ce se pot cultiva în vase suspendate și ghivece așezate pe perete

Se preferă plante pletoase (a căror lăstari atârnă), cum ar fi: telegraful, asparagusul, mușcata pletoasă, petuniile, cercelușii, voalul miresei.

Un articol de Ileana Mlădinoiu

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]