Odată ce un om l-a văzut pe Dumnezeu. Încercând să afle cele mai importante aspecte ale vieții, omul L-a întrebat:
„Doamne, aș putea să văd Raiul și Iadul?”
Dumnezeu l-a luat pe om de mână și l-a dus la cele două uși. Intrând pe una dintre uși, a văzut o masă rotundă mare, cu un castron uriaș în mijloc. Vasul era plin de mâncare, care mirosea atât de delicios încât îi lăsa gura apă.
În jurul mesei s-au așezat oameni, care păreau epuizați, bolnavi sau murind de foame. Fiecare dintre ei avea o lingură cu mâner. Puteau lua cu ușurință mâncare, dar nu puteau duce lingura la gură. Privirea nenorocirii lor a fost pur și simplu uluitoare pentru om.
„Tocmai ai văzut Iadul”, a spus Dumnezeu.
Se apropie de a doua ușă. Deschizând-o, a văzut aceeași masă imensă, rotundă, același castron mare, plin de mâncare delicioasă. Și chiar și oamenii din jurul mesei aveau exact aceleași linguri. Dar toată lumea părea mulțumită, plină de fericire.
– Nu înțeleg, spuse omul.
„Este simplu”, a răspuns Dumnezeu. „Ei au învățat să se hrănească unul pe celălalt”. Ceilalți oameni se gândeau doar la ei înșiși.
Morala: Iadul și Raiul sunt la fel. Diferența este în noi.
Vezi și ce mai rămâne de săvârșit, când mai ai câteva ore de trăit?