"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

15 − 8 =

19 + eight =

Ei, bine, este vorba despre luteină!

Luteina este o vitamină carotenoidă (după clorofilă, carotenoizii sunt cei mai răspândiţi în natură), un antioxidant natural extrem de important pentru menținerea unei vederi sănătoase.

Tot luteina ajută plămânii să funcţioneze, previne ateroscleroza şi artrita, stimulează funcţionarea sistemului nervos la nivel optim

De multe ori este asociată cu zeaxantina, un alt carotenoid puternic, cu efect antioxidant!

Cum organismul nostru nu le sintetizează, le putem obţine doar din alimente sau suplimente!

Luteina este pigmentul principal din zona centrală a retinei, o găsim în concentraţii importante,  alături de zeaxantină.

Acţionează ca un filtru, având rol de protecţie împotriva luminii dăunătoare, previne cataracta şi degenerescenţa maculară, stimulează acuitatea vizuală.

De unde o luăm?

Pentru un aport suficient de luteină este esenţial să consumăm porţii generoase de legume şi fructe intens colorate, primăvara şi vara fiind anotimpurile ideale pentru a face acest lucru.

Consumate în stare crudă, legumele cu frunze verzi, precum spanacul, varza, salata verde, dovlecelul, dar şi brocolli, guliile, napii, mazărea sunt cele mai bogate în luteină.

Portocalele, ardeiul gras colorat, porumbul dulce, morcovii, dovleacul plăcintar, porumbul, nucile şi alte legume sau fructe colorate intens conţin, la rândul lor, cantităţi semnificative de luteină sau zeaxantină.

CITEŞTE AICI CE BENEFICII ARE CONSUMUL DE FISTIC

Un articol de Mihaela Iliescu

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.