Încercarea de a ajuta ranește iremediabil – Să vorbim despre momentul în care am încercat să ajut și am eșuat. Sau cel puțin din punctul altora de vedere.
Pleci de la premisa că vrei să ajuți și îți asumi: că vei fi blamat la final, că poate nu vei reuși să îți duci ajutorul la capăt sau că sfaturile tale poate nu vor fi cele mai bune. Ei, câte ne trec prin minte atunci când ajutăm, însă ne oferim ajutorul fără să stăm pe gânduri. Mai apreciază cineva acest aspect, cred că nu.
Nu că aș vrea să fiu radicală, însă mie așa mi s-a întâmplat, am ajutat și am ajuns să fiu eu cea rănită.
Să presupunem, ai o prietenă, care îți cere ajutorul într-o problemă și ai două variante simple:
1. Ajuți.
2. Nu o ajuți.
Eu am ales prima variantă și am făcut-o din tot sufletul. Am încercat să găsesc cele mai bune variante pentru ea și am dat la o parte subiectivitatea relației noastre de prietenie. Am încercat să văd din afară problema și să o ghidez așa cum îmi ceruse. Eram conștientă și de faptul că nu pot intra cu picioarele în viața ei și, crezând că va trece argumentele mele, prin filtrul minții și va lua decizia ulterior, am început să discutăm. Părea că merge pe o cale bună, că lucrurile sunt mai clare în mintea ei și că a înțeles.
Rezultatul?
Soarta a vrut să o ia pe drumul pe care pornise, încă de la îneput.
Cine a fost blamat? Eu! Te așteptai la asta.
Cum rămâi după o experiență ca asta? Fără prieten, fără explicații și fără curajul de a o mai face a doua oară.
Oare este just să gândim așa și să evităm să mai ajutăm atunci când altcineva ne cere ajutorul?
Citeam zilele trecute că dacă dai tot timpul şi nu primeşti la echilibru, treci deja pe plus. Şi plusul e mai periculos decât minusul, iar un bine făcut cu forţa, se întoarce întotdeauna în forţă împotriva ta.
Nu spun că este greșit să ajuți, însă cântărește înțelept lucrurile, asta pentru a nu rămâne tu cu o problemă pe cap!
Tu cum ai ieșit dintr-o situație, în care rezultatul ajutorului nu a fost cel scontat?