În unele regiuni ale ţării se mai păstrează anumite tradiţii, care vorbesc despre existenţa mai multor zile de Paşte şi care sunt încă respectate.
Aceste zile sunt cunoscute îndeosebi în Transilvania şi în Bucovina, însă există anumite reminiscenţe şi în unele sate din Oltenia.
Paştele Mic
Duminică de după Înviere, cunoscută sub numele de Duminică Tomii (după sfântul care o reprezintă) este cunoscută în popor ca Paştele mic. În această zi, în unele locuri există obiceiul ca tinerii „să se lege fraţi”.
Legământul se face „pe sânge”, „pe datul mâinilor” sau „pe păr”. La „frăţia pe păr”, cei doi îşi smulg din cap câte un fir de păr pe care îl îngroapă apoi amândoi în acelaşi loc, numai de ei ştiut. Legămintele astfel stabilite rămân valabile toată viaţa şi “fraţii” devin foarte strâns legaţi, se ajută, participă împreună la diverse activităţi, se vizitează des, rămân “în aceeaşi familie”, altfel spus, ca adevăraţii fraţi.
Paştele Blajinilor
Prima luni din a doua săptămână după Paşti se mai numeşte Lunea Morţilor, Paştele Morţilor sau Paştele Blajinilor. Blajinii sunt fiinţe mitice, care trăiesc pe Tărâmul Celălalt, dar păstrează legături cu lumea noastră. Ei locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei. Unii dintre ei au apucături duşmănoase, dar cele mai multe legende îi prezintă ca pe nişte fiinţe miloase, devotate lui Dumnezeu.
Se crede că blajinii provin din copii nebotezaţi, care au murit imediat după naştere. Alţii spun că sunt oameni vechi, care au o credinţă mai curată decât a actualilor pământeni, şi care duc cam aceeaşi viaţa ca a noastră. Se mai spune că la sfârşitul lumii, ei sunt cei care vor lua locul oamenilor pe pământ.
În această zi, a Paştelui Blajinilor, sufletele morţilor sunt libere şi, de aceea, în această zi se gătesc multe bucate, împărţindu-se pe la vecini, cu credinţa că morţii numai în această zi sunt liberi şi pot gusta din mâncărurile pregătite. În unele zone se împart doar ouă şi colaci săracilor şi se face slujbă la cimitir.
Paştele cailor
Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de joi din a şasea săptămână care urmează după Paşti când se crede că, pentru o oră, şi pentru o singură dată pe an, caii se satură de păscut iarbă. Se pare că în vechime era o zi a Soroacelor, când se încheiau diferite afaceri.
Cum data acestei sărbători putea varia de la an la an cu un număr mare de zile, importanţa ei s-a diminuat treptat, primind un sens peiorativ: a nu da înapoi ceea ce ai împrumutat, a amâna până la Paştele Cailor, până la Sfântul Aşteaptă, deci sensul nou al Paştelui Cailor este acela de a nu te ţine de cuvânt, de a nu fi serios în ceea ce promiţi şi faci.