Rugăciune de Florii. Praznicul intrării Domnului în Ierusalim este un moment unic în viața fiecărui credincios, împlinind o prorocie făcută cu 400 de ani înainte de venirea lui Mesia.
La vreme de furtună, puneți pe foc muguri de salcie sfințită
Tradiția spune că pentru a alunga furtuna și grindina, se pun pe foc muguri din salciile sfințite la slujba de Florii. În plus, în grădini se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, în credința că va atrage belșugul.
Rugăciune de Florii. Pe lângă tradiții păstrate din vechime, citiți în această zi următoarea rugăciune, aducătoare de mari împliniri!
“Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Cel ce esti întru cele înalte cu Tatăl şi eşti purtat pe arip de Heruvimi si cântat de Serafimi, care în zilele venirii Tale în trup ai binevoit pentru a noastră mântuire a sedea pe mânzul asinei şi ai primit binecuvântarea pruncilor, ai venit în Sfânta Cetate a Ierusalimului, mai înainte cu sase zile de patima cea de bunăvoie, ca să mântuiesti lumea prin Cruce, prin îngroparea şi Învierea Ta!
Şi precum atunci oamenii, care şedeau in întuneric si în umbra mortii, având ramuri de copaci şi stâlpări de finic Te-au întâmpinat pe Tine, Fiul lui David, mărturisindu-Te, aşa şi pe noi, care acum în această zi de înainte prăznuire, purtând în mâini stâlpări şi ramuri de copaci, păzeşte-ne şi ne mântuieste.
Rugăciune de Florii. Si precum acele popoare si copiii Ti-au adus Osana, învredniceste-ne şi pe noi să Te slăvim în psalmi şi cântări duhovniceşti, cu suflete curate şi buze neîntinate, în aceste zile ale patimilor Tale şi să dobândim, fără de osândă, a ne împărtăsi de bucuria Sfintei Învierii Tale si să cântăm si să proslăvim Dumnezeirea Ta, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte si cu Preasfântul si Bunul si de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi purnrea şi în vecii, vecilor. Amin”.
Citiți aici de ce este bine ca în Duminica Învierii să te speli pe față cu apa în care ai pus un ou roșu și un ban de argint!
Felicia Iederă