Oricare dintre noi a folosit expresia “avem doar o singură viață” știind sau nu exact cam ce am dori să spunem.
Cea mai simplă explicație constă în faptul că este mai bine să profităm din plin de viață, de fiecare zi, și să nu lăsăm în mod constant ocazia să o facem a doua zi sau peste o săptămână, lună chiar.
Orice oportunitate care ni se ivește și pe care o pierdem este cu siguranță pierdută, poate, pentru totdeauna.
Suntem muritori, viitorul este incert, nimeni nu-și cunoaște dinainte soarta!
De aceea, ocolind momentele ce ne plac cel mai mult, ce ne răsfață, nu facem altceva decât să înlăturăm experiențe extraordinare și unice.
Mai mult decât atât, nu merită să ne complicăm viața, când am putea să ne bucurăm de orice clipă a ei.
Să nu uităm formula “Carpe Diem!” (“Trăiește clipa!”) un aforism al poetului latin Horațiu.
Ca un argument forte la cele expuse mai sus, aș adăuga câteva idei/frânturi din versuri/rime adaptate după romancierul Silvain Lambert-Virgili.
Dacă avem doar o singură viață-aș considera că ar fi titlul unei poezii sau refrenul unui cântec – atunci să reținem că:
– există atâtea moduri de a vedea existența;
-există atâtea motive de a o urî, ca și cum am fi într-o continuă suferință;
– ne este mai mult frică să trăim decât să murim;
– avem aceste dorințe de veșnicie;
– nu ne dăm seama că într-o zi va fi ultima zi și că inima se va opri;
– ne este frică să trăim în iubire, să spunem „te iubesc”, preferând tăcerea;
– a te confesa cuiva nu înseamnă a ne distruge;
– purtăm pe față măști, pe umeri poveri, regrete;
– marile mistere rămân fără răspuns;
– în loc de viitor preferăm trecutul.
La final, aș completa că viața nu poate fi trăită din plin decât cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, asigurându-ne de iertarea păcatelor noastre și cu o bucurie profundă izvorâtă din sufletul nostru.
Citește aici de unde până unde expresia “a vărsa lacrimi de crocodil”
Un articol de Ileana Mlădinoiu