De unde vine numele de Crăciun?
Mulți cercetători consideră că termenul provine din limba latină, calatio, care înseamnă convocarea poporului de către preoți (păgâni, la acea vreme) în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, iar cea mai importantă fiind 1 ianuarie. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus.
Alții spun că la baza cuvântului Crăciun ar fi creaţio, ziua naşterii lui Isus, iar lingviştii susţin că ar putea fi carnationem, crastinum, Christi ieiunium. Pe de altă parte, o posibilă etimologie poate fi legată de denumirea sărbătorii păgâne a slavilor pentru solstiţiul de iarnă, adică Korochun şi Kračún.
Lingvistul Sorin Paliga susține că termenul Crăciun ar putea fi de origine daco-tracă legat de sărbătorile focului cu ocazia solstițiului de iarnă, cu sensul de „crenguță”/ „crăcuță”. Această posibilitate lingvistică este susținută și de obiceiul roman de a pune crenguțe/crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstițiului de iarnă și a festivităților ocazionate de acesta.
Crăciun este numele primului creştin
De asemenea, se mai spune că Sfânta Fecioară ar fi bătut pe la multe uşi pentru a fi găzduită pentru a aduce pe lume pe Fiul Său, însă nimeni nu a dorit să o primească. O femeie, care se numea Crăciun, a vrut totuşi să o ajute să nască, în ieslea sa, dar soţul ei i-ar fi tăiat amândouă mâinile pentru a o împiedica să ajute. Femeia a mers, totuşi, cu apă încălzită la Sfânta Fecioară şi când a încercat să vadă dacă este bună pentru a o folosi, mâinile i-au crescut la loc, ca prin minune. Soţul ei, Crăciun, după ce a văzut minunea, s-a căit şi a căzut în genunchi în faţa Mântuitorului şi a Sfintei Fecioare. Se spune că el a fost primul creştin şi de aici ar putea veni numele sărbătorii de Crăciun.
Naşterea Mântuitorului
Evangheliile ne spun că Iisus s-a a născut în Iudeea, Betleem şi în ziua naşterii Sale, a fost pus într-o iesle. Deşi venirea lui pe lume a fost prevăzută de către magii acelor vremuri, nu se cunoaşte data exactă a naşterii Sale, însă se ştia cu certitudine că va fi salvatorul lumii. De aceea El a fost adorat de păstori şi de îngeri. Cei trei magi i-au adus daruri pruncului Iisus şi pentru a găsi locul unde s-a născut, au fost călăuziţi de o stea. Când a aflat că s-a născut Iisus, dar necunoscând locul unde a avut loc acest fapt, regele Irod a ordonat uciderea tuturor băieților din Betleem care aveau mai puțin de doi ani. Familia lui Iisus se salvează însă, fugind în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.
Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe data de 6 ianuarie, dar după aproape 300 de ani, creştinii au considerat data de 25 decembrie ca fiind adevărată zi de naştere a Mântuitorului. Factorul pentru care primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu a fost că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni.
Creștinii secolului al III-lea credeau că lumea a fost creată la echinocţiul de primăvară, datat pe 25 martie, astfel că „întruparea lui Iisus” ar fi trebuit deci, să aibă loc pe 25 martie, şi făcând un calcul al sarcinii Sfintei Fecioare s-a ajuns la data de 25 decembrie, sărbătorită ca fiind venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu (după 9 luni de sarcină).
De unde vine tradiţia lui Moş Crăciun?
Se spune că Moş Crăciun ar fi versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (engl. Santa Claus) care ar fi intrat în tradiţie la începutul secolului I, îmbrăcat în verde, şi care împarte cadouri tuturor copiilor. Santa Claus este anglicizarea lui Sinterklaas, de fapt, care înseamnă tot Sfântul Nicolae, în limba olandeză. Expresia de Santa Claus a apărut în Statele Unite prin contactul imigranților olandezi cu populațiile americane.
Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat în jurul anului 1535 datina numită Christkindl (copilașul Cristos) ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag (ziua lui Nicolae), de pe 6 decembrie.
Crăciunul este anunţat de colindători
In tradiţia noastră, Crăciunul este vestit cu colinde in seara de ajun si de obiceiul de a merge cu steaua, cea care i-a îndrumat pe magi sa ajungă la pruncul Iisus in seara naşterii sale. Prin unele regiuni ale tarii, copiii pleacă la colindat cu bete de alun in mana, pe care le înfig in dimineaţa de Crăciun in mormintele celor decedaţi din familie. Mormintele se deschid in aceasta sfânta zi, iar morţii sunt invitaţi la masa împreună cu cei vii. De colinde, fiecare familie oferă colindătorilor, care sunt imbracati in costum national ( in unele regiuni ale tarii), covrigi, fructe şi dulciuri.
După Postul Mare, ţinut cu stricteţe, sărbătoarea naşterii Mântuitorului este întâmpinată cu bucate alese, din carne de porc, tăiat la Ignat.
Îngroparea Crăciunului
Este un obicei foarte vechi care este, de fapt, o parodie a morţii. Exista un grup de tineri si cineva joaca rolul Crăciunului vechi, adică al omului plin de păcate, care este îngropat (este „mort”) si care învie (Crăciunul nou) curat la suflet, fara de păcate. Simbolizează zeitatea născuta cu un an înainte si care va muri la sfârşitul anului, ca sa renască in ziua de Crăciun. Tradiţia respecta toate ritualurile unei înmormântări, dar la sfârşit, Crăciunul cel nou se ridica in fata mulţimii si petrece apoi cu ceilalţi tineri la masa pregătita special pentru el.
Se mănâncă ficat de pasăre pentru a avea noroc tot anul
In unele regiuni ale tarii, in seara de ajun se bea obligatoriu vin, iar a doua zi, după ce vin de la biserica, membrii familiei trec peste un fier, sa fie sănătoşi tot anul, apoi mănâncă doar ficat de pasare prăjit pentru a avea noroc in anul care vine. Dorm câteva ore si după ce se trezesc, au voie sa mănânce carne de porc