"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Cu toții suntem obișnuiți cu termenul de suflet pereche. Această idee este originară de la Platon, el credea că oamenii sunt ființe cu opt membre și două capete. Ceea ce înseamnă că toată viața căutăm să devenim compleți.

Da, sufletul pereche este cel care ne completează. Totuși, în zilele noastre ideea a fost modernizată, devenind un aspect mai romantic.

Legătura care nu poate fi ruptă, între două suflete pereche, este una imaginară și nu se destramă nici măcar dacă cei doi parteneri se află la distanță unul față de celălalt.

PUBLICITATE

Legenda spune că există un fir de ață invizibil, care leagă doi oameni destinați să fie împreună și că cei legați astfel nu țin cont de timp, loc sau circumstanțe.

Nimic nu poate rupe conexiunea dintre două persoane sortite să fie împreună.

Firul roșu al sorții fiecărui cuplu

Să încep cu roșu, culoarea strâns legată de atracție și dorință, culoarea legăturii dintre două suflete pereche. Originea acestei legende datează din antichitate, din Asia de Est. Se spune că Zeii au legat o sfoară roșie în jurul gleznelor persoanelor care erau destinate să se întâlnească.

PUBLICITATE

Asemeni multor legende, povestea sforii roșii este mult mai complicată. Se spune că, într-o seară mergând spre casă, un băiețel a văzut un bătrân citind o carte. L-a întrebat ce citește, iar acesta i-a spus că este o carte de căsătorii. Bătrânul a continuat, spunându-i băiatului că este destinat să se căsătorească cu o fată, dar când i-a arătat fata, băiatului nu i-a plăcut ideea de a se căsători, așa că a aruncat o piatră înspre fată și a fugit, cât l-au ținut picioarele. Au trecut anii și băiatului i s-a aranjat o căsătorie, cu cea mai frumoasă fată din sat. În ziua nunții, când băiatul îi dădu voalul la o parte observă faptul că viitoarea lui soție avea o cicatrice mică deasupra sprâncenei. Când a întrebat-o despre cicatrice, ea i-a spus că o are din copilărie când un băiat a aruncat o piatră în ea.

Care este morala poveștii?

Oricât am încerca să fugim de destin, el ne ajunge din urmă la un moment dat.

Totuși, nu uita că deși ai găsit persoana de care ești legat cu sfoara roșie, nu înseamnă că viața vă va fi ușoară. Este nevoie de loialitate, compasiune și devotament, pentru a rămâne mereu împreună.

PUBLICITATE

Citește și: Ce sunt oamenii însemnați și care este rolul lor pe pământ?

În cultura japoneză, se spune că ața roșie se leagă în jurul degetului mic, de unde vine și expresia ”pinky swear”, adică ”promisiunea degetului mic”. Pe de altă parte, legenda spune că pe măsură ce înaintăm în vârstă, ața devine din ce în ce mai puternică și mai scurtă, deoarece ne aduce aproape de persoana căreia îi suntem destinată.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]