"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

PUBLICITATE

Ne place să avem obiceiuri proaste. Da, nu mă blamați, căci unele dintre ele, se pare, ne fac chiar bine! Persoanele cu un Iq ridicat tind să aibă trei obiceiuri, de care nu se dezic niciodată, însă par să îi ajute.

Să vedem care sunt:

1. Dezordinea

Toți ne spun că dezordinea ne face mai puțin productivi, să fie oare așa? Un psiholog din cadrul Universității Minnesota a descoperit faptul că persoanele cu camere dezordonate, au un Iq mai mare.

PUBLICITATE

Se pare că acest lucru se datorează activităților permanente, care nu le oferă timp să facă ordine. Ne putem supăra pe ei?

2. Nu se trezesc devreme

Sunt mai degrabă păsări de noapte și merg la serviciu după-masă. Atunci sunt cei mai productivi. Iar un studiu publicat în „Psychology Today” chiar confirmă aceste afirmații.

Se pare că persoanele cu un Iq ridicat au probleme cu trezitul devreme, dar după ora prânzului dau cel mai bun randament.

PUBLICITATE

3. Au un vocabular colorat

Nu numai că pot părea nepoliticoși, însă unii i-ar putea considera limitați, din punct de vedere intelectual.

Citește și: 6 motive pentru care persoanele inteligente sunt nefericite

Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Un studiu realizat în cadrul Colegiului din New York spune că această stereotipie apare mai ales la persoanele cu un Iq mare. Ele pur și simplu au în vocabular cuvinte din toate categoriile.

PUBLICITATE

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]