"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Este povestea unui om, care în somn a mers în Rai unde un înger l-a primit, apoi l-a însoțit…

”Mergeam unul lângă altul printr-o încăpere uriașă plină de îngeri…

Povățuitorul lui s-a oprit la primul post de lucru și i-a spus:

Aici este Secția de Primire

Aici primim toate cererile, sub formă de rugăciune, care merg la Dumnezeu. A privit în jur. Tot locul acela era plin de îngeri care primeau și triau cererile scrise, ce se făceau stive voluminoase de hârtii și însemnări de la oamenii din toată lumea.

Apoi au mers mai departe printr-un culoar lung până ce au ajuns la al doilea post de lucru:

Aici îngerul i-a spus…

Aceasta este Secția de Împachetare și Livrare

De aici se expediază bucuriile și binecuvântările la cei care le-au cerut.

Bineînțeles că omul a luat aminte câtă mișcare era și acolo…

Nenumarați îngeri alergau încolo și-încoace, lucrând din greu, de vreme erau nenumărate dorințele care se ceruseră și trebuiau împachetate pentru a fi trimise pe pământ.

Au plecat de aici și, în capătul unui alt culoar lung, s-au oprit la ușa unui post foarte mic. Spre marea lui uimire, acolo stătea numai un înger, fără să facă aproape nimic:

– Aici este Secția Multumirilor…

…I-a spus încet îngerul. Părea a fi puțin rușinat!

– De ce aici nu este de lucru? A întrebat omul…

– Este dureros, a suspinat îngerul. După ce oamenii primesc bucuriile, forțe puțini sunt aceia care trimit mulțumiri.

– Dar cum poate mulțumi cineva lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-a primit?… A întrebat din nou…

– Foarte simplu, a răspuns îngerul. Trebuie să spui numai atât: Îți mulțumesc, Dumnezeul meu!

Dar, mai exact, pentru ce trebuie să multumim?

– Daca ai alimente în frigider, haine pe tine, un acoperământ deasupra capului tău și un loc unde să dormi, ești mai bogat decât 75% din oamenii acestei lumi.

– Daca ai bani în bancă, în portofel și ceva mărunțiș într-o tipsie, ești printre 8% dintre oamenii care duc o viață prosperă.

– Daca te trezești astăzi mai sănătos decât erai ieri, ești mai binecuvântat decât toți cei care nu vor supraviețui până maine.

– Daca nu ai trăit niciodată experiența fricii de război, a singurătății închisorii, a agoniei chinuirii și a săgetăturilor foamei, ești înaintea a 700.000 de oameni de pe acest pamant.

– Daca te poți ruga într-o biserica fără să fii atacat, arestat sau executat, te vor invidia cu siguranță în jur de 3.000.000.000 de oameni din această lume.

– Dacă părinții tăi sunt încă în viață și sunt încă împreună, ești un om rar.

– Daca poți ține capul sus și să zâmbești, ești o excepție pentru toți cei care trăiesc în nesiguranță și în deznădejde.

Am înțeles, a spus el. Dar acum ce să fac? Cum să încep?

Trebuie doar să spui: Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toate!… I-a spus zâmbind îngerul. Să numeri binecuvântările primite și să conștientizezi cât de privilegiat ești!”

Citește aici De ce sunt importante rugăciunile de mulțumire și când trebuie să le rostim!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.