"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

thirteen + 16 =

18 + 14 =

Mătreaţa ne poate transmite un mesaj

loading...

Mătreaţa este, de fapt, un strat de celule uscate, care se desprind de pe pielea capului şi care dau un aspect inestetic.

Există multe tratamente inventate de dermatologi, însă, de cele mai multe ori, ele nu au efectul aşteptat și mătreaţa dispare doar pentru un timp, ca apoi să revină într-o cantitate şi mai mare.

Aparent, mătreaţa nu este o afecţiune, însă aspectul ei inestetic face ca persoanele care sunt afectate să intre în panică, mai ales că apariţia ei nu ţine de igienă, ci, mai degrabă, de un dezechilibru la nivel mental şi emoţional.

Evident că excludem din start situaţiile când sunt folosite pentru spălarea părului produse de o calitate îndoielnică.

Şi, totuşi, de ce apare mătreaţa?

Organismul nostru are modalităţile lui de reglare a unor funcţii, de curăţire naturală, de eliminare a unor substanţe care nu îi fac bine. Celulele care se desprind de suprafaţa pielii îndeplinesc şi ele acelaşi rol, de curăţare pe cale naturală a zonei scalpului.

Toţi oamenii trec prin acelaşi proces, însă la unii, celulele descuamate sunt într-o cantitate foarte mare. Acesta este un dezechilibru şi analiza noastră trebuie să înceapă de la zona gândurilor pe care le emitem în continuu.

Celulele moarte sunt celule care aparţin trecutului, care trebuie să plece. În acelaşi mod trebuie să vedem lucrurile şi în privinţa raţionamentelor noastre, a gândurilor care ne domină.

Citește aici Ce alimente să consumi pentru un păr sănătos şi frumos!

Nu cumva avem gânduri învechite de care nu vrem să ne desprindem sub nici un chip?

Exact aceasta este explicaţia apariţiei mătreţii. Nu dorim să renunţăm la mentalităţi care ţin de domeniul trecutului, care ne obligă să rămânem ancoraţi într-o perioadă care ne-a marcat (într-un mod pozitiv sau negativ).

Lumea este într-o permanentă evoluţie, de fapt acesta este cursul firesc al ei, şi cu cât ne legăm mai tare de anumite concepţii învechite, cu atât organismul nostru se opune mai tare.

Corpul este şi el, supus evoluţiei. Orice perioadă are progresul ei, chiar dacă, aparent, organismul merge în direcţia îmbătrânirii, însă această îmbătrânire trebuie văzută ca o maturizare, şi nu ca un proces de distrugere.

În oricare din situaţiile în care ne găsim, la un moment dat, fie că suntem mai tineri, fie că avem deja o vârstă respectabilă, trebuie să fim mai cooperanţi cu viaţă şi evoluţia ei, să fim mai receptivi la nou, la schimbare, să arătăm în permanenţă flexibilitate şi deschidere.

Acceptarea a tot ce vine, cu inima şi cu mintea deschise, este o modalitate prin care viaţa ni se poate echilibra şi poate deveni armonioasă.

Toate schimbările vin pentru a ne învăţa câte ceva, deci şi banala mătreaţă poate să ne transmită un mesaj… Orice floare are o rădăcină bine înfiptă în pământ, cum orice fluture este, de fapt, apogeul frumuseţii unei simple gogoşi misterioase…

loading...
loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.