"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

17 + nine =

12 − 5 =

Meseria de părinte se învață și se descoperă în fiecare zi. Nu-i tocmai simplu, dar nici prea complicat să fii părinte. Există și în această privință câteva reguli pe care eu le-am adunat într-un fel de îndreptar.

Am făcut-o în ideea de a veni în sprijinul actualilor ori viitorilor părinți.

Așadar:

Între 2 și 3 ani copilul face mari progrese sub toate aspectele, așa încât la 3 ani el este un omuleț destul de bine adaptat la viața de familie și colectivitate.

Merge foarte sigur și parcurge distanțe mai lungi, fără să obosească. Aleargă, sare de la înălțime și peste obstacole. Dansează în ritm. Poate merge pe tricicletă.

Îndemânarea manuală i-a crescut, se poate autoservi aproape complet: mânâncă cu furculița, se spală pe mâini și pe față, se șterge singur după spălat, începe să-și spele dinții cu periuța sub formă de joacă, se servește complet de wc, se dezbracă și se îmbracă, se folosește de hărtie igienică și trage apa.

Se îmbracă complet, își descheie nasturii și îi încheie dacă sunt în față sau lateral. Se încalță și potrivește tot mai bine pantoful pe piciorul respectiv, chiar dacă toate aceste lucruri le face cu stângăcie.

La 3 ani, un copil se echilibrează, devine ascultător și ușor de mânuit. Înțelege de cuvânt și poate fi mânuit verbal. Vine când este chemat, încetează să facă un lucru când i se spune, îi place să facă servicii și să preia parte din treburile casei. Îi place să se ocupe de frățiorul sau surioara mai mică.

Plănge mai puțin. Este fericit când în familie este o atmosferă sărbătorească. Înțelege de glumă și face mare haz de ea. Este prietenos cu străinii, aduții și copiii.

Este capabil să iubească alți copii cu care vine în contact, educatoarea de la creșă/grădiniță. Are preferințe la îmbrăcăminte. Are inițiativă la joc.

De ce fel de îngrijiri are nevoie

Poate mânca din mâncarea adulților. Se va avea însă grijă ca să aibă o mâncare rațonală, variată și echilibrată. Nu-i vor lipsi laptele (400-500 g /zi), carnea, legumele și fructele.

Trebuie să doarmă 10-11 ore noaptea și 2 ore ziua. Se va culca la aceeași oră în fiecare seară, fără nicio amânare. Va fi dus la culcare cu mult menajament, pentru că îi place să stea cu părinții până tîrziu.

Se desparte greu de ei în fiecare seară. Va fi însoțit spre pătucul său, spunându-i-se: “este ora de culcare, mâine ne jucăm altfel, mult mai frumos.”

Vezi aici de ce Corecţiile fizice aplicate copiilor le afectează personalitatea şi inteligenţa

Educația, mare prioritate!

Grija părinților va fi îndreptată spre formarea deprinderilor, perfecționarea vorbirii și dezvoltarea gândirii copilului.

Jucăriile pe care nu le poate strica i se vor da să le folosească singur, pe celelalte (tinute în sertar sau în alte  locuri speciale) le va primi în prezența părinților, când aceștia se joacă cu el. Va fi ajutat și obișnuit să-și așeze jucăriile în dulap, după ce s-a jucat cu ele.

Va fi ajutat să-și organizeze jocuri singur, variate. Să facă construcții din cuburi care să reprezinte tren, castel, pod, scări etc., să dea de mâncare la păpuși (dacă este fetiță), să le facă baie, să le îmbrace și să le dezbrace.

I se vor prezenta cărți cu imagini și i se vor denumi obiectele și acțiunile respective: “fetița se spală, băiețelul se joacă cu mingea, păsărica zboară…”

Va fi învățat să întrebe și să răspundă. Părinții nu trebuie să se arate plictisiți, nici obosiți de întrebările copilului.

Răspunsurile să fie exacte și să cuprindă adevărul. De asemenea, să fie formulate după înțelesul copilului.

În jurul vârstei de 3ani, perioadă când copilul este ascultător și dorește să placă, părinții vor căuta să formeze copilului deprinderile de comportare civilizată.

Trebuie profitat de faptul că este prietenos și comunicativ, spre a fi învățat să salute, să mulțumească, să ofere ceva spunând: “poftim”, să aștepte rândul etc.

Nu uitați de vorbele pe care le auzim peste tot, când se discută despre copil: “Cum ți-l crești, așa îl ai!”

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.