"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Felul în care ne așezăm la masă și felul cum mâncăm ține de educație. Dacă scaunul este prea departe de masă, riscăm să ne pătăm, oricât de atenți am fi. Poziția noastră trebuie să fie una potrivită, astfel încât doar capul să fie aplecat puțin deasupra marginii mesei, nu și umerii.

Ar fi foarte bine dacă am reuși să nu mișcăm prea mult partea de sus a corpului, în timp ce mâncăm, așa cum spuneam, vom folosi doar mișcările capului. Bine, acum nici nu trebuie să exagerăm și să rămânem înțepeniți la masă sau să facem vreun torticolis.

Acum, să vorbim puțin despre tacâmuri!

Lingura și cuțitul se țin în mâna dreaptă și nu există nicio excepție de la această regulă. Îi excludem pe stângaci, ei reprezintă o categorie specială și nu ne putem supăra pe ei, nu?

În momentul în care utilizăm cuțitul, furculița va sta în mâna stângă. Atunci când terminăm de tăiat, o vom trece în mâna dreaptă. Atunci când terminăm un fel de mâncare, în farfuria care urmează să fie ridicată de la masă, vom așeza cuțitul și furculița paralel, cu dinții în jos.

În timp ce mâncăm, ținem tacâmul deasupra farfuriei, fără să gesticulăm cu el, nu cred că am vrea să împroșcăm persoana de lângă cu vreun fel de mâncare. Credeți-mă nu îl vrea la pachet!

PUBLICITATE

Dacă ni se întâmplă să scăpăm un tacâm pe jos, cerem altul, nu îl ștergem sau suflăm pe el, după care să îl refolosim. Poate fi dezgustător pentru cei din jurul nostru.

Iată câteva moduri în care așezăm tacâmurile în farfurie, în funcție de etapele mesei:

1.Tacâmurile stau astfel atunci când bem sau ne ridicăm să dansăm, însă ne dorim să continuăm să mâncăm apoi.

2.Atunci când farfuria este goală și mai dorim să consumăm din felul respectiv, punem tacâmurile în formă de „X„

3.Dacă am terminat de mâncat, așezăm tacâmurile paralel. Dacă ni se recomandă să le păstrăm, le punem pe farfuria de sub sau pe șervețel.

Dacă în timpul mesei se petrec mici accidente, de exemplu un pahar spart, o lingură scăpată pe jos sau o pată pe haină, le vom rezolva fără prea multă agitație.

Îți recomand ca, în cazul în care ai spart un pahar din vesela gazdei să te oferi să i-l cumperi. Poate că nu va accepta, însă așa este politicos!

Citește aici și alte bune maniere pe care trebuie să le cunoști!

Share on Facebook
PUBLICITATE

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

loading...
loading...
PUBLICITATE