Vin? Bere? Șampanie? Sau poate un coniac fin? Vă prezentăm în continuare care sunt băuturile preferate ale celor care conduc lumea.
Obama, mare iubitor de bere
Un pahar de gin pe zi și unul de Dubonnet asezonat cu o felie de lămâie. Cu aceste două lucruri se delectează în timpul zilei regina a II-a a Marii Britanii, în timp ce seara suverana servește întotdeauna un martini sec și un pahar cu șampanie.
La polul opus se află Donald Trump, care a declarat că nu pune în gura lui nici o picătură de alcool. Motivul? A fost marcat de o experiență urâtă din viața lui: moartea fratelui său, Fred, cauzată de consumul excesiv de alcool.
În ceea ce-l privește pe Barack Obama, în multe rânduri acesta a fost imortalizat când consuma mere. Ba chiar a făcut acest lucru și în Biroul Oval, iar gurile rele spun că la Casa Albă, fostul președinte al Americii producea bere folosindu-se de mierea culeasă chiar din stupii aflați în curtea casei prezidențiale.
Putin nu bea vodcă!
Dacă toată lumea se aștepta ca Vladimir Putin să fie un mare consumator de vodcă, așa cum fac toți rușii, iată că președintele Rusiei nu suportă această băutură. În plus, Putin bea foarte puțin, iar atunci când o face consumă o bere de calitate.
La fel de îndrăgostită de bere este și Angela Merkel, dar acesta nu refuză, atunci când este cazul, nici un pahar cu vin alb.
Cea mai cinstită în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice a fost vedeta de televiziune Oprah, care a declarat nu o singură dată că are două mari vicii în viață de care nu știe cum să scape: vinul și tequilla.
Un articol de Felicia Iederă