Dacă te gândeai că termenul de control la nivelul minții este o conspirație, te-ai înșelat. Articolul de azi te va pune pe gânduri.
Controlul la nivelul gândiri este tot atât de des întâlnit, precum era spălarea creierului, în anii 50
Deci, ce reprezintă și cum putem sta la distanță de acest fenomen?
Controlul minții este un concept, prin intermediul căruia gândirea și acțiunile noastre sunt controlate prin intermediul unei forțe exterioare. De cele mai multe ori, acest concept vizează influențarea victimei spre a întemeia acțiuni pe placul manipulatorului.
Dacă acum crezi că vorbesc în termeni ficționali, haide să citim împreună câteva metode prin care oamenii sunt controlați în viața de zi cu zi:
Izolarea
Dacă simți că o persoană te izolează treptat de prieteni și familie, atunci cu siguranță persoana în cauză îți controlează mintea. Manipulatorul te dorește vulnerabil și exact în acea postură te-a adus.
Schimbare de comportament
O persoană din apropierea ta își schimbă imediat comportamentul, față de tine, dacă nu îi faci pe plac? Este începutul controlului asupra ta. Ai mare grijă!
Metacomunicarea
Este o tehnică prin care manipulatorul oferă informații subtile, pentru a ajunge să își domine victima. De exemplu, dacă soțul își întreabă soția dacă este bine, iar aceasta răspunde „da” ridicând din umeri, este clar că ceva se întâmplă cu ea sau își dorește ca soțul să ceară detalii. Chiar dacă răspunsul este unul pozitiv, argumentul ulterior va fi negativ.
Programare neuro-lingvistică
Este o metodă prin care manipulatorul introduce informații în gândirea victimei, fără ca aceasta să își dea seama. De cele mai multe ori se folosesc fraze de tipul „înțelegi ce vreau să spun?”, „îți este clar?” și astfel victima va aproba, fără să fie sigură că asta își dorește.
Reguli fără compromis
Partenerul îți impune astfel de reguli? Îți dă ultimatumuri? Dacă face asta înseamnă că începe să te controleze deoarece în acest moment tu nu mai iei deciziile pe placul tău, ci pe placul său.
Cum poți preveni această tehnică
Dacă te regăsești în aceste exemple, atunci a venit momentul să scapi de cătușele persoanei dominante.
Rămâi aproape de prieteni și familie. Nu îi permite partenerului să te priveze de dragostea celor din jur.
Nu accepta mofturi. Distanțează-te și explică-i de ce o faci.
Citește de ce meditația este arma împotriva gândurilor negative.
Ai grijă la metacomunicare!
Dacă nu are o concordanță între gesturi și argumente, înseamnă că încearcă să te controleze.
Deci, după cum poți vedea, unii oameni ne pot controla fără să ne dăm seama. Este foarte important să tăiem răul de la rădăcină și să nu permitem nimănui să ne conducă viața după bunul plac!