"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

nineteen − three =

1 × five =

Suntem cu toții ființe inteligente și încercăm pe cât putem să luăm decizii bune, însă uneori viața pare să ne joace feste și ajungem să spunem „măi, dar fraier sunt!

Dacă privești lucrurile din această perspectivă, poți observa faptul că oamenii au tendința de a face multe greșeli în viață sau de a lua decizii greșite fără să le poată explica mai târziu.

Iată 5 experimente care arată de ce oamenii iau astfel de decizii:

Încearcă să se conformeze mulțimii

Cuvântul „normal” provine de la „normă”, deci este ușor de înțeles de ce oamenii, pentru a fi normal, se bazează pe norme.

Iată ce a descoperit psihologul Asch, cu privire la gândirea umană. Se pare că putem ajunge să credem chiar și că 2 plus 2 fac 5, dacă asta crede majoritatea.

Ajungem să purtăm haine, care nu ne plac sau nu ne vin bine, doar pentru că majoritatea oamenilor o fac, iar exemplele pot continua, în orice domeniu.

Efectul consensului fals

Ne considerăm experți în a-i judeca pe cei din jur sau chiar pe noi înșine, însă ideea este în felul următor, există câteva consecințe nescrise ale acestor lucruri.

S-a demonstrat faptul că oamenii care consideră că au mereu dreptate, au cu adevărat o problemă. Atunci când ai o părere, iar cei din jur ți-o susțin, tinzi să crezi că deți adevărul absolut.
Au existat câteva experimente care demonstrează faptul că oamenii au tendința de a merge pe un drum greșit, doar pentru că au expus o idee eronată, susținută de toți cei din grupul lor. Așa se înțelege de ce vedem la emisiunile de talente, tot felul de personaje care nu au nici în clin, nici în mânecă cu acel talent.

Efectul global

Keats spunea odată: „adevărul este frumusețea adevărată a vieții” și de atunci mulți oameni l-au urmat. Atunci când avem în fața noastră frumosul, ne este aproape imposibil să nu îl urmăm. Vedem persoanele frumoase ca fiind inteligente, plăcute, prietenoase.

Din păcate, aceste efecte sunt vizibile în zilele noastre, iar oamenii îi apreciază mult mai mult pe cei cu trăsături fizice frumoase, decât pe cei care poate nu sunt atât de plăcuți din punct de vedere fizic, însă au un suflet bun.

Cea mai mare greșeală pe care o putem comite este aceea de a judeca pe cineva, de la prima întâlnire.

Dezacordul cognitiv

Cu toții funcționăm în baza valorilor, sentimentelor și a credinței. De fapt, ele sunt cele care ne motivează pentru a face lucrurile într-o manieră bună.

Dr. Leon Festinger explică faptul că formăm un deazcord cognitiv, un dezechilibru între ceea ce credem și ceea ce facem.

Pe scurt, ori de câte ori suntem forțați să facem lucruri care nu ne sunt pe plac, mintea noastră percepe acțiunea ca fiind una bună. Deci, ajungem să ne mințim pe noi, pentru a face lucrurile pe placul altcuiva. O mare greșeală.

Citește cele 10 alegeri pe care le vei regreta peste 10 ani.

Efectul martorului

Poate că cea mai greșită decizie pe care o putem lua este aceea de a fi martorii propriei noastre distrugeri. Rămânem martori în foarte multe situații, fără să intervenim, iar mai târziu ajungem să regretăm acest lucru.

Studiile au demonstrat faptul că oamenii au tendința de a reacționa imediat atunci când sunt singuri și văd că cineva este în pericol, însă dacă sunt prezenți mai mulți oameni, nimeni nu reacționează, deoarece fiecare crede că o va face celălalt.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.