"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

„Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.”

loading...

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, într-o familie de preot. La doar 9 ani, după ce rămâne orfan de tată, devine copil de trupă, fiind crescut de soldaţi într-o unitate militară din Câmpulung. Dovedind o inteligenţă sclipitoare încă de la o vârstă fragedă, Petre Ţuţea este remarcat de ofiţeri şi trimis să urmeze cursurile inferioare ale Liceului „Neagoe Basarab” din Câmpulung. Ţuţea urmează apoi cursurile superioare la Liceul Teoretic „Gheorghe Bariţiu” din Cluj, absolvind apoi cursurile Facultăţii de Drept din acelaşi oraş. Apreciat şi remarcat de intelectualii ardeleni, Ţuţea este încurajat şi susţinut de marele om politic Alexandru Vaida-Voevod să studieze formele de guvernământ la Universitatea „Humbold” din Berlin. La reîntoarcerea în ţară, se preocupă tot mai mult de politică, elaborează studii economice şi politice şi se angrenează în disputele cultural-ideologice ale vremii respective.

Ţuţea străluceşte în lumea culturală interbelică, câştigându-şi respectul şi admiraţia alături de alţi contemporani de elită precum Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade şi Emil Cioran.

În timpul guvernării mareşalului Antonescu, este numit director general al Ministerului Economiei. În timpul regimului comunist, Ţuţea este condamnat la închisoare între anii 1943 şi 1953, la care se adaugă ulterior o condamnare la 18 ani de muncă silnică, din care execută 8 ani ai sentinţei, între anii 1956 şi 1964.

Regimul comunist l-a aruncat în temniţă cu o condamnare de 5 ani (1948-1953), şi apoi a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică, din care a executat 8 ani în această stare (1956-1964), în diferite penitenciare, precum Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari, dar mai ales la Aiud, unde era concentrat grosul vârfurilor legionare. Motivul acestei condamnări îl arată el însuşi în lucrarea „Între Dumnezeu şi Neamul meu”. Cu sănătatea şubrezită de torturile îndurate pe perioada detenţiei, dar fără să renunţe vreo clipă la convingerile sale, Ţuţea este în sfârşit eliberat în anul 1964.

„La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”

Chiar şi după eliberare, este ţinut sub observaţia agenţilor Securităţii, care, în urma mai multor descinderi în locuinţa sa, au confiscat manuscrise, studii şi alte materiale preţioase în curs de elaborare, printre care se numără şi „Antropologie creştină”, „Cartea întrebărilor” şi „Dogmele”. După Revoluţie, Petre Ţuţea reuşeşte să recupereze o parte din scrieri, care iau drumul publicării. Faima gânditorului creştin atrage numeroase vizite din partea reporterilor, a oamenilor de cultură şi a altor vizitatori. Ţuţea trece în nefiinţă la 3 decembrie 1991, într-o rezervă a Spitalului „Cristiana” din Bucureşti, dar nu înainte de a mărturisi că i-a iertat pe toţi cei care l-au nedreptăţit, torturat şi chinuit.

Citește aici ce spunea marele gânditor român Petre Țuțea, despre ateism!

Vorbe de duh ale marelui gânditor

„Nu mă interesează trecutul. De câte ori mă întreabă cineva când m-am născut, spun că într-unul din anii trecuţi.”

„Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”

„Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”

„Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români. (…) La întrebările fundamentale „de ce?” şi „în ce scop?”, aporetica rurală românească răspunde: „d-aia”.”

„Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.” „Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om mai greu.”

loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.