"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

three + eighteen =

eleven + 4 =

Fiecare dintre noi are o concepţie generală asupra consecinţelor bune sau rele pe care le poate atrage cu sine karma individuală.

Tipul de energie pe care îl transmiţi în exterior, vibraţia pe care o răspândeşti în univers, se va întoarce asupra ta înzecit. Această regulă se aplică asupra tuturor aspectelor vieţii, aşa că uneori ne putem rătăci şi cădea pradă propriei capcane a bunelor intenţii.

Pot exista şi situaţii în care facem rău altora fără să vrem, dar chiar şi atunci vom plăti preţul greşelilor comise.

Pentru ca un individ să îşi cureţe propria karmă, este important ca acesta să facă un efort conştient de a deveni un om mai bun şi de a deveni mai atent la nevoile altora. Iată şapte moduri în care karma îţi poate schimba permanent viaţa:

1. Concentrează-ţi atenţia asupra obiectivelor din prezent

O modalitate foarte bună de a atrage o karmă bună constă în focalizarea pe obiectivele deja stabilite. Nu te lăsa distras; urmăreşte cu îndârjire îndeplinirea scopurilor propuse.

Bineînţeles, asta nu înseamnă să munceşti încontinuu, ci mai degrabă să rămâi motivat şi să nu te abaţi de la calea pe care ţi-ai propus să păşeşti. Dacă dai greş, desprinde lecţiile importante din eşecurile pe care le suferi ca să te poţi perfecţiona.

2. Racordează-te mai bine la lumea din jurul tău

În primul rând, asta presupune să trăieşti în prezent. Trecutul este deja adjudecat, iar viitorul este încă prea vag ca să îţi influenţeze deciziile pe care le iei în momentul de faţă. Rămâi conectat în prezent şi ia decizii care influenţează mai ales ceea ce se întâmplă acum şi în viitorul imediat apropiat.

Un mod foarte bun de a stabili o conexiune mai puternică cu universul şi de a atrage o karmă mai bună îl reprezintă trăirea fiecărei zile din viaţă la cel mai înalt potenţial posibil.

3. Asumă-ţi responsabilitatea

Nu mai fugi de răspundere, ci asumă-ţi-o! Indiferent dacă este vorba de consecinţe pozitive sau negative, asumă-ţi responsabilitatea pentru lucrurile pe care le faci în viaţă.

Poţi îmbuna karma chiar şi prin simpla conştientizare şi asumare a greşelilor, aşa că nu mai fugi de rezultatul faptelor şi deciziilor rele!

4. Învaţă să nu te mai iei mereu în serios

Cumpătarea şi smerenia sunt moduri grozave de a atrage o karmă pozitivă. Dacă eşti incapabil de autoironie, atunci nu vei fi niciodată pregătit să accepţi criticile celor din jur. Eşecurile sunt lecţii preţioase pe care trebuie să le iei în seamă ca să te schimbi înspre bine şi să nu mai repeţi aceleaşi greşeli.

Nu mai lua în serios tot ceea ce ţi se zice, dar în acelaşi timp învaţă şi să accepţi o glumă sau o ironie care îţi este adresată.

5. Fii răbdător

Fii mai tolerant şi mai răbdător. Evident, oricât de mult ţi-ai dori şi oricât de mult ai lupta, lucrurile nu intră mereu pe făgaşul urmărit. E nevoie să-ţi dezvolţi răbdarea şi să înveţi să aştepţi cuminte momentul oportun în care se vor petrece şi schimbările pe care ţi le doreşti. Nu degeaba se spune că „lucrurile bune li se întâmplă celor răbdători.”

6. Perfecţionează arta compasiunii şi a altruismului

Poate cel mai bun mod de a atrage o karmă bună în viaţă este să îţi hrăneşti bunătatea nu doar faţă de ceilalţi, ci inclusiv faţă de sine. Iubirea de sine este o condiţie esenţială pentru înfăptuirea actelor de altruism.

Află care sunt cele 12 legi ale karmei care îți vor schimba viața.

Nu face gesturi doar de ochii lumii, ci fă acte de compasiune veritabile.

7. Învaţă să accepţi schimbările

Marea problemă a schimbărilor de care ne lovim în viaţă este că generează frică, anxietate şi nesiguranţă. Schimbările nu sunt întotdeauna un lucru rău, doar că generează confuzie şi incertitudine. Exersează-ţi abilitatea de a primi cu deschidere lucrurile noi, chiar dacă te sperie.

Bineînţeles, va fi nevoie să ieşi din zona de confort ca să devii mai destins în faţa schimbărilor inevitabile, dar cu cât ajungi să fii mai deschis către schimbare, cu atât ţi se va îmbunătăţi şi karma.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.