"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

12 − six =

1 × 5 =

Dezvoltarea spirituală reprezintă o călătorie, pe care vom întâlni atât drumuri line, cât și prăpastii.

Dezvoltarea spirituală poate fi dobândită în mai multe moduri. Nu există un drum clar pe care mergem, important este însă să învățăm pe ce cărare să mergem, atunci când suntem într-un impas.
Totuși, cu toții ne dorim să tragem cu ochiul și să aflăm în ce punct am ajuns, odată cu această călătorie.

Etapele de mai jos îți pot fi de mare ajutor, dacă îți dorești să afli în ce etapă a vieții te afli. Cred că prin înțelegerea procesului și a stadiului în care ne aflăm, ne putem conduce viața, mai departe, mult mai ușor.

Aceasta este interpretarea mea, cu privire la stadiile de dezvoltare personală.

1. Absența desăvârșită a conexiunii cu spiritul și sinele.

O persoană aflată în acest stadiu, este foarte posibil să nu fi experimentat existența spiritului, până în acest moment. Foarte mulți oameni refuză să accepte că există și alte laturi ale vieții, care să nu implice latura materială. Este foarte important să acceptăm. Este posibil să trăim fericiți, apreciind simplul fapt că suntem în viață. Este doar primul pas, către adevărata călătorie.

2. Reamintirea că există ceva dincolo de lumea materială

La un moment dat, în viețile oamenilor se conturează ideea că există ceva și dincolo de bunurile materiale, poate fi un semn al începerii dezvoltării spirituale. Poate fi rezultatul întâlnirii cu o persoană, care prezintă un nivel de dezvoltare spirituală mai înalt.

Există persoane care rămân în acest stadiu ani la rândul, deoarece încearcă să își găsească orientarea pașilor, către această cale.

3. Curiozitatea spirituală- o perioadă în care încercăm să descoperim informații despre sine.

În acest moment crește nevoia de a afla mai mult. Devenim mai curioși și putem întâmpina chiar probleme în perceperea informației.

Există persoane care optează pentru o cale de dezvoltare spirituală, în care sunt impuse reguli clare, de urmat.

4. Studiul spiritual

Este momentul în care vom avea nevoie de un guru spiritual, de o persoană care să ne îndrume calea și să ne ajute să înțelegem pașii care trebuie urmați, odată cu începerea acestui demers. Fii deschis noilor posibilități și lasă viața să te surprindă! Vei descoperi lucruri la care nu te-ai fi gândit nicicând.

5. Dezvoltarea practicii spirituale

În acest punct al dezvoltării, vei afla că practica spirituală este la fel de importantă precum aerul, apa sau hrana. Nevoile se schimbă cu trecerea timpului și este foarte posibil să avem alte priorități.

Poate că practici precum yoga sau meditația vor deveni o nevoie zilnică. Nu te-ai fi gândit la asta, nu?

6. Acceptarea sinelui și a celor din jur

În acest punct vei realiza că nu există mai bine sau mai rău, nici în călătoria ta, nici în cea a celor din jur. Singurul lucru diferit constă în deciziile luate la un anumit moment.
Va dispărea orice senzație de superioritate, iar dragostea pentru oameni va ajunge în alt stadiu. Vei simți nevoia de a ajuta și de a susține oamenii din jurul tău, fără așteptări, fără recompense.

7. Maturitatea spirituală

În acest punct spiritualitatea nu mai este o temă de gândire, este de fapt parte din viața ta, ești tu! Problemele existențiale vor dispărea, iar tu te afli într-un stadiu de maturitate suprem. Eu încă nu am ajuns în acest punct, însă sper să fiu totuși aproape.

Citește care sunt cele 11 adevăruri spirituale ale unui suflet trezit.

Latura întunecată a sufletului

Această etapă este cea premergătoare încununării spirituale, cea în care ne aflăm în întuneric, nimic nu este clar și nu știm în ce punct ne aflăm. Nu îți face griji, este doar punctul de plecare în noua ta călătorie!

Fiecare stadiu al vieții ne pregătește pentru ce are să vină, fiecare persoană întâlnită pune o altă cărămidă la zidul dezvoltării spirituale, iar când timpul va veni, vei realiza că ai ajuns în locul unde ți-ai dorit cu tot sufletul!

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.