"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Într-o eră a vitezei şi a schimbării continue, nu este foarte simplu să supravieţuim. Nu suntem obişnuiţi într-un ritm atât de alert, nu am învăţat încă regulile jocului, şi din această cauză, ne simţim, deseori, marginalizaţi sau depăşiţi de evenimente.

Poate că am făcut eforturi, dar rezultatele au fost lamentabile. Am analizat pe toate părţile şi nu am văzut o soluţie. Nu am văzut-o pentru că nu era.

Nu suntem la locul potrivit

Când încercăm să avansăm pe un drum şi vedem că există obstacole peste obstacole şi semnele sunt clare spre eşec, este bine să luăm o mică pauză de reflecţie. A ne pune întrebări este firesc şi a căuta soluţii face parte parte din responsabilitatea noastră.

Cum de am ajuns în acea situaţie?

Care a fost motivul care ne-a împins să continuăm pe acest drum care nu ne-a adus decât durere? Întotdeauna în interiorul nostru există o motivaţie adâncă, un vis de împlinit, o pasiune, o plăcere de a lucra ceva ore în şir fără să obosim.

Dacă în situaţia noastră nu găsim acea motivaţie ascunsă, care să mute şi munţii din loc, este clar că drumul acela nu este pentru noi. Pur şi simplu nu ne aflăm pe linia vieţii noastre, am făcut alegeri pentru alţii, nu pentru noi.

PUBLICITATE

Viaţa este doar a noastră şi nu o putem trăi în locul altcuiva. Fiecare om are menirea lui, rolul lui, în lume, şi acest rol îi este « coordonat » divin. Prin urmare, dacă nu l-am găsit încă, ar trebui să începem căutările.

Niciodată nu este prea târziu pentru a ne trăi viaţa.

Citește aici de ce este bine să respecți menirea în viață!

Îndrăzneşte şi fă primul pas spre schimbarea direcţiei!

Orice drum începe cu primul pas, deci îl facem. De data asta, este drumul spre bucuria împlinirii şi de ce ar mai trebui să amânăm? Odată înţeles rolul nostru în Univers, uşile se deschid, oamenii devin mai amabili, greutăţile se împuţinează.

Intrăm pe drumul hotărât de Sus şi totul devine mai uşor. Suntem în acord cu Universul, aliniat legilor divine, protejat de iubire şi armonie. Forţele noastre sporesc şi rezultatele sunt miraculoase. Toate acestea se produc în momentul în care am conştientizat că fiecare fiinţă are ceva de îndeplinit pe pământ şi că viaţa nu se va încheia până nu îl îndeplineşte.

Contrar Universului cine ar putea merge? Noi avem doar o impresie de libertate, dar adevărata libertate este când lucrăm împreună cu Creatorul.

După ce ştim care sunt liniile generale ale vieţii noastre, mai avem doar câteva lucruri să adăugăm: să acceptăm ideea că nu suntem singuri în Univers, că suntem călăuziţi în permanentă şi că doar trăind în iubire şi recunoştinţa vom putea evolua. În rest, nu avem motiv să ne facem griji.

 

Share on Facebook
PUBLICITATE

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

loading...
loading...
PUBLICITATE