"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Există foarte multe speculații cu privire la conștiință, însă cum deja bine știți, acest act implică mult mai multe aspecte decât te-ai fi gândit.

Să fie vorba despre diviziunea celulară, a creierului nostru sau conștiința se referă la întregul Univers?

Materialismul

Există oare conștiința? În momentul în care încerci să studiezi cu atenție acest termen, înțelegi că în conștiință se găsește limitare. Principiul lui Heisenberg vorbește despre legătura dintre relativitate și mecanica cuantică . Din punct de vedere material, conștiința pare mai simplu de înțeles, pentru oameni.

Spiritualitate

Există și o abordare spirituală, în care separarea minții de suflet poate fi simplu înțeleasă. În ceea ce privește religia, decuplarea minții de corp se numește suflet. Conștiința se localizează astfel în suflet.

Aceasta este o teorie destul de populară, în care cred milioane de oameni.

Panpsihism

Panpsihismul cuprinde ideea că tot ceea ce acționează în Univers are conștiință. Această lege este similară Budismului. Conform acestei religii singurul lucru existent cu adevărat este conștiința Universului.

Cum fiecaree experiență trebuie să treacă prin filtrul minții, se poate spune că nimic nu există cu adevărat, cu excepția conștiinței. Această conștiință ne guvernează pe toți.

PUBLICITATE

Un neurolog, din cadrul Institutului Allen, pe numele său Christof Koch, încearcă să măsoare conștiința organismului, în rândul șoarecilor. El se gândește să lege creierele a doi șoareci, pentru a observa cum funcționează împreună. Dacă experimentul va fi un succes, următorul pas este să se realizeze un experiment și la nivel uman.

Citește care sunt cele 11 semne de avertizare, venite din partea Universului

John Archibald Wheeler, om de știință, a descoperit teoria “principiului participării antropice.” Vorbind despre principiile sale:

“Suntem participanți la ceea ce se întâmplă aici și acum și la ceea ce a fost atunci și acolo”.

Discontinuitatea Parengos

Cooler se mișcă mult mai repede în jurul Căii Lactee, iar oamenii de știință sunt de părere că acest lucru se datorează norilor de gaz. Fizicianul Gregory Matloff, din cadrul Colegiului de Tehnologie din New York, este de părere că stelele reci se pot mișca mai8 ușor, datorită capacității de a-și manipula viteza.

Teoria informației integrate

Un alt punct de vedere interesant este cel al lui Giulio Tononi, psihiatru. El susține faptul că în ceea ce privește conștiința, aceasta izvorăște din Universul fizic, cel al stelelor care se încarcă cu energie de la soare.

De fapt, conștiința este tot ceea ce ne înconjoară, tot ceea ce suntem sau reprezentăm.

Viața pare mai interesantă, după acest articol, așa este?

Share on Facebook
PUBLICITATE
loading...
loading...

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

PUBLICITATE