Pe fondul simptomelor de greaţă, ameţeală şi dureri de cap, o adolescentă din Anglia a fost diagnosticată cu infecţie urinară şi a fost trecută pe antibiotice.
După ce a luat două prize de antibiotic, fata s-a simţit şi mai rău, aşa că a ajuns la urgenţă. La consultul din camera de urgenţă, adolescenta a fost suspectată cu icter şi hepatită. Manifestările sale au fost atât de puternice încât medicii au rămaşi uluiţi când au aflat adevăratele cauze ale problemei…
Adolescenta de 16 ani a relatat că nu călătorise recent în străinătate şi că nu luase droguri şi nu băuse alcool. Mai mult, fata nu făcuse niciodată vreo transfuzie de sânge. După mai multe întrebării, medicii au stabilit că starea critică a fetei a fost indusă de un ceai verde chinezesc comandate de pe internet!
Fata cumpărase ceaiul pe post de adjuvant pentru slăbit. Neputând descifra instrucţiunile şi ingredientele de pe cutie, care erau scrise în chineză, adolescenta nu a bănuit nicio clipă la ce se expune.
După examinarea unei mostre din ceaiul cu pricina, medicii i-au interzis fetei să mai bea aşa ceva. Potrivit analizelor, ceaiul conţinea Camellia Sinesis, un tip de arbust peren ale cărui frunze şi muguri sunt folosiţi la prepararea de ceaiuri, printre care şi ceai verde.
Acest ingredient a fost considerat principalul vinovat pentru îmbolnăvirea fetei şi se află, în prezent, pe lista neagră a substanţelor naturale cauzatoare de leziuni hepatice şi hepatită la femeile ce folosesc suplimente şi extracte de ceai verde pentru slăbit.
Din fericire, adolescenta şi-a revenit repede şi, la două luni de la sistarea tratamentelor cu ceai, ficatul pacientei a reînceput să funcţioneze perfect normal. Cazul ei a fost preluat de medici drept exemplu pentru potenţialul negativ al ceaiurilor importate din Asia şi folosite în cantităţi exagerate în curele de slăbire.
În multe astfel de produse pe bază de ceai s-au depistat substanţe periculoase, chimicale şi chiar pesticide, motiv pentru care se recomandă folosirea exclusiv a produselor de provenienţă sigură, atestată de producător sau importator. În plus, trebuie evitat cu orice preţ abuzul de astfel de ceaiuri în timpul curelor de slăbire.