Un articol de Claudia Bulacu
Foarte mulţi dintre noi am fost puşi în situaţia de a fi contrazişi de cineva şi poate că am avut suficiente argumente pentru a arăta că suntem mai bine documentaţi pe subiectul respectiv sau că avem chiar o experienţă în plus în domeniul în cauză. Întâmplarea a făcut ca discuţia a fost purtată cu o persoană care susţinea acelaşi lucru, dar cu argumente diferite,unele vizibil eronate.
Pentru ce trebuie să avem dreptate ?
Când am realizat că interlocutorul nostru se află într-o eroare (fie din lipsa unei documentări,fie din lipsa experienţei), dar cu toate astea,nu a vrut să cedeze, situaţia devine un pic mai delicată,adică cedăm din politeţe sau continuăm lupta de idei ?
Se întâmplă să ne supraevaluăm,de multe ori, şi să rămânem cu impresii false, desigur, care pot crea tensiuni, mai ales când dialogul se poartă cu un şef. Aici intervin mai multe aspecte, dar două dintre ele sunt importante şi merită a fi analizate.
Primul ar fi motivaţia care ne împinge să demonstrăm că avem dreptate. Este o pasiune pe subiectul respectiv, este domeniul în care avem cele mai multe competenţe şi ,din acest motiv, credem că avem dreptate ?
Vezi aici cele 12 lucruri pe care regreți că nu le-ai știut la 18 ani!
Al doilea aspect este acela de a demonstra cu orice prêt că suntem cei mai buni, că suntem cei mai bine pregătiţi în domeniul respectiv sau că suntem un fel de atotştiutori, care nu pot şi nici nu trebuie contrazişi. În ambele cazuri, avem dreptate sau nu ?
Suntem destul de realişti să ne punem această întrebare,dar este necesar să şi demonstrăm public? Ce ne aduce în plus personalităţii noastre această recunoaştere în faţa celorlalţi?
Egoul cere demonstraţii
De obicei,noi ne apărăm cu înverşunare punctele de vedere pentru că ele fac parte din însăşi personalitatea noastră şi odată recunoscut public faptul că noi avem toate argumentele pentru a fi declaraţi câştigători în discuţia respectivă,ne cresc nişte aripi invizibile, ne sporeşte încrederea în noi, ne dă un plus de valoare care ne propulsează spre ţinte din ce în ce mai înalte.
Este chiar recomandat să încurajăm pe cei de lângă noi,chiar dacă ei nu sunt încă pregătiţi aşa cum ar trebui, dar o încurajare le va da o motivaţie în plus să se pregătească mai bine. Aspectul care vine din sfera negativităţii şi care dăunează foarte mult din punct de vedere spiritual este să căutăm să avem mereu dreptate. Această atitudine vine din egoul nostru care face în permanenţă comparaţii cu alţii (eu sunt mai bun, mai deştept, vorbesc mai bine limba engleză etc), de asemenea, el dă şi o notă de aroganţă (tot un element negativ) şi de răutate,de multe ori.
Cum egoul este o structură mentală, fabricată, deci nu vine din fiinţa noastră cea adevărată, el poate fi uşor eliminat şi chiar se recomandă. O persoană foarte arogantă, plină de ea, va crea doar tensiuni şi umilinţe. Oricât de civilizată ar fi, egoticul va căuta să fie întotdeauna primul în orice situaţie şi,din această cauză,va căuta să-şi elimine eventualii adversari.
Citește și semnele abuzului emoțional în relația de cuplu!
Eliminarea pe cât posibil a elementelor care definesc egoul este o provocare pentru fiecare, pentru că el ne îndepărtează de esenţa noastră divină, care nu este în concurenţă cu nimic şi cu nimeni şi care nu îşi doreşte să se schimbe.
Fiinţa divină din noi este pură, adică iubitoare şi plină de compasiune pentru toate elementele creaţiei din Univers. Ea vine direct din Dumnezeu, Creatorul tuturor, însă existenţa ei nu se simte tocmai din cauza structurilor superficiale care definesc egoul ( mândria, judecata, iritarea etc,etc) si care o acoperă.
Prin urmare, indiferent cine are dreptate într-o dispută, până la urmă, este egoul cel care cere această dreptate şi cum egoul este o construcţie superficială,şi dreptatea va fi la fel, adică nu este durabilă. Singura care va dăinui este Fiinţa Divină ce ne animă pe toţi şi care aşteaptă să ne facem timp pentru a o simţi în tăcere.